Data: 28.01.2013

Persoanele fără adăpost găzduite în centrele sociale ale Primăriei Sectorului 1

Persoanele fără adăpost din Sectorul 1 beneficiază fără restricţii, pe toată perioada când condiţiile meteo vor fi nefavorabile, de serviciile sociale oferite de centrele de specialitate din această zonă administrativă.

Agenţii Poliţiei Locale patrulează în această perioadă pe străzile din Sectorul 1 pentru a identifica persoanele fără adăpost care pot fi afectate de temperaturile scăzute.

Persoanele adulte sunt transportate la Complexul de Servicii Sociale Odăi (Şos. Odăi nr. 3-5), copiii sunt duşi la Centrul de Plasament Pinocchio (Bd. Luptătorilor nr. 40), iar mamele cu copii sunt găzduite în centrele maternale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1. La ora transmiterii acestui comunicat, în centrele sociale ale sectorului 1 erau găzduite aproape 100 de persoane fără adăpost.
În aceste centre, persoanele găzduite beneficiază de hrană, igienă personală, precum şi de îngrijire medicală de specialitate. 

În plus, persoanele fără adăpost care nu realizează niciun venit şi care au domiciliul în Sectorul 1 sunt luate în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi consiliate în vederea prevenirii excluziunii sociale.



Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com