Patrimoniul cultural şi turistic promovat cu fonduri europene

Cunoscut şi sub denumirea de “Sectorul de Verde”, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, zonă de maximă concentrare a culturii şi civilizaţiei noastre, constituie acel loc în care omul, natura şi istoria au condus la apariţia unei aşezări care îmbină frumuseţea cadrului natural cu vestigiile trecutului şi semnele prezentului.

Fără îndoială, dintre zonele administrative ale Capitalei, Sectorul 1 este depozitarul celor mai importante elemente de patrimoniu cultural şi turistic din Bucureşti. Aici se regăsesc cele mai importante monumente, statui, muzee, parcuri şi grădini publice din Capitală.

Proiecte REGIO

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Observatorul astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, Parcul Herăstrău”, Muzeul Naţional de Arheologie “Vasile Pârvan”, „Muzeul Enescu”, Muzeul Aman” sunt numai câteva dintre valoroasele elemente de patrimoniu care au transformat Sectorul 1 în perla culturală şi urbanistică a Capitalei.

Proiecte REGIO

Aceste importante elemente de patrimoniu din Sectorul 1, nu reprezintă doar monumente istorice, de artă şi obiective turistice, dar, în acelasi timp reprezintă repere fundamentale ale identităţii naţionale care fac din Bucureşti un centru de atracţie şi de răspândire culturală în Europa şi în lume.

Proiecte REGIO

Pentru binele cultural al Sectorului 1, al Capitalei, pentru binele naţiunii române, în general, aceste elemente de patrimoniu cultural şi turistic trebuie puse în valoare.

Proiecte REGIO
Proiecte REGIO

A devenit deja o axiomă că problematica protejării şi valorificării patrimoniului cultural este una deosebit de importantă, cu profunde semnificaţii pentru afirmarea identităţii naţionale.

Şi dacă Sectorul 1 are pe teritoriul său obiective de patrimoniu de o valoare inestimabilă, atunci ele trebuie puse în valoare având în vedere, în primul rând, importanţa lor culturală şi turistică.

Proiecte REGIO

Prin intermediul REGIO - Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa Prioritară „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenţie 5.3. – „Promovarea potentialului turistic şi crearea infrastructurii necesare pentru creşterea atractivităţii României ca destinaţie turistică”, Primăria Sectorului 1 a obţinut fonduri europene, în valoare de aproximativ 5 milioane lei, pentru implementarea Proiectelor de promovare turistică:

”Green Culture”;
”Oameni de piatră”;
”Bucureștiul te vrea în teneși!”;
”Orașul vrăjit”;
”Oameni și locuri”.

Proiecte REGIO

Scopul principal al acestor Proiecte rezidă în creşterea gradului de vizibilitate a unor obiective culturale cu înalt potenţial turistic, din Sectorul 1 Bucureşti.

Proiecte REGIO

În subsidiar Proiectele de promovare turistică implementate prin REGIO urmăresc îmbunătăţirea ofertei turistice prin crearea unor trasee turistice care să includă obiectivele culturale selectate.

Promovarea acestor obiective în cadrul acestor proiecte reprezintă o iniţiativă complementară altor iniţiative privind implementarea altor proiecte de promovare turistică derulate de către Primăria Sectorului 1 Bucureşti interesată în creşterea atractivităţii turismului, la nivel regional, naţional sau la nivel local, respectiv, Municipiul Bucureşti.

În scopul creşterii atractivităţii obiectivelor de patrimoniu selectate, Proiectele îşi propun ca obiectivele culturale menţionate să beneficieze în primul rând de servicii de promovare de calitate, pentru a atrage interesul turiştilor români, cât şi străini.

Includerea Capitalei României în reţeaua destinaţiilor turistice de excelenţă (EDEN), destinaţii promovate şi premiate anual de Comisia Europeană, reprezintă o ţintă pe termen mediu şi lung avută în vedere de către toate autorităţile implicate, inclusiv de către Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti.

Proiecte REGIO
Patrimoniul cultural şi turistic promovat cu fonduri europene https://old.primariasector1.ro/images/proiecte-europene.jpg