 |
 |
 |
 |
Proiectul ”BUCUREȘTIUL TE VREA ÎN TENEȘI!” promovează trei dintre obiectivele culturale cu înalt potential turistic din Sectorul 1: Parcul Herăstrău, Aleea Cariatidelor și Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
» Descarcă broșura proiectului
» Descarcă harta proiectului
» Descarcă pliantul proiectului
Parcul Herăstrău, situat pe malul lacului cu acelaşi nume, a fost înfiinţat în anul 1936 de către regele Carol al II-lea cu ocazia expoziţiei „Luna Bucureștilor”. La proiectarea și realizarea parcului au contribuit mari arhitecți români – Doicescu, Creangă, Jojea, Gr. Ionescu, Fonescu , dar și sculptori de renume – Baraschi, Jalea, Medrea.
El este cel mai mare parc al Capitalei, având o suprafaţă de 110 ha. Locul unde este situat parcul a fost apreciat încă de pe vremea domniilor fanariote, cu mulţi ani înainte de amenajarea sa propriu-zisă. Astfel, pe la 1780, domnitorul Alexandru Ipsilanti a amenajat aici un chioșc de vară din lemn pentru „taifas și petrecere”. Domnul venea aici însoțit de Ecaterina, Doamna sa. Vodă „sta în pavilion cu boierii, iar Doamna se plimba cu fetele ei, într-o barcă frumoasă, pe baltă; pe mal le cânta meterhaneaua”.
La începutul secolului XX a început organizarea lacurilor din nordul Capitalei, odată cu înfiinţarea, la 21 aprilie 2012, a Parcului Naţional. Această operaţiune a fost posibilă prin donaţii de teren aparţinând Domeniilor Regale.
Pentru a se amenaja parcul a fost asanată o importantă suprafață din zona lacului între anii 1930-1935. Timp de cinci ani, între 1935 şi 1940, în Parcul Herăstrău au fost organizate numeroase serbări populare cunoscute sub numele de „Luna Bucureștilor”.
Timp de o lună de zile, între 9 mai şi 9 iunie, sub înaltul patronaj al regelui Carol al II-lea, în Parcul Herăstrău se organizau evenimente culturale, dar și concursuri sportive, artistice sau sociale (cea mai numeroasă familie sau cel mai bătrân localnic de exemplu).
Totodată, aici se mai organizau şi concursuri cu caracter comercial (este vorba despre reduceri de preţuri), precum şi demonstrații superlative: cea mai mare orchestră - pe Insula Trandafirilor, zboruri cu hidroavioane, experimente cu laser sau prima transmisie de televiziune.
Parcul Herăstrău deține vegetație arboricolă diversă: de la sălcii, plopi şi arțari, la frasini și tei. El face parte din salba de lacuri a râului Colentina (Mogoșoaia, Tei, Fundeni, Pantelimon, Cernica) care străbat capitala de la NV la SE.
Parcul Herăstrău are mai multe subdiviziuni: Expoflora (15 ha), Insula Trandafirilor, Muzeul Satului, Parcul Herăstrău-Kiseleff, Parcul Herăstrău-Nord și Parcul Bordei.
De-a lungul timpului, parcul a avut mai multe denumiri. Inițial s-a numit „Parcul Național”, apoi a fost numit „Parcul Carol al II-lea”.
Începând din 1948, plăcutul loc de agrement a primit numele de Parcul Herăstrău, numărând azi, printre atracțiile sale, un teatru de vară, pavilioane de expoziții, terase și restaurante. Pentru câţiva ani, în prima perioadă a regimului comunist, parcului i-a fost schimbat din nou numele în Parcul de Cultură și Odihnă „I.V. Stalin”.
Grupul statuar „Aleea Cariatidelor” a fost conceput în anul 1939 de către sculptorul Constantin Baraschi.
El este compus din 20 statui din piatră artificială, amplasate câte 10 pe fiecare parte a aleii, reprezentând ţărănci din Muscel şi Mehedinţi cu ulcioare pe cap.
Materialul folosit la realizarea lor este unul compozit. Tot aici sunt plasate două steme ale Municipiului Bucureşti realizate în bronz – cea de la 1879 şi cea actuală. Constantin Baraschi (1902-1966) a fost elevul lui Paciurea la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. El a debutat la Salonul Oficial în 1925, iar din 1927 a studiat la Academia Julian şi „Le Grande Chaumière” din Paris, lucrând în atelierul lui Bourdelle.
Din 1928, cariera lui Baraschi a intrat pe o traiectorie ascendentă, fiind apreciat inclusiv sub regimul comunist.
De-a lungul anilor, arhitectul Constantin Baraschi a primit numeroase distincţii în semn de recunoaştere a valorii creaţiilor sale: Medalia de Aur (Paris, 1937), Premiul Academiei Române pentru Sculptură (1938), Medalia de Argint „Sfântul Gheorghe” (1940), Titlul „Maestru Emerit al Artei” (1951).
Totodată, începând cu anul 1955 a devenit Membru Corespondent al Academiei Române. Principala caracteristică a sculpturilor sale o constituie corecta şi, totodată, expresiva redare a anatomiei umane.
Ansamblul statuar a fost refăcut de sculptorul Ionel Stoicescu în anul 2005, după ce statuile originale au fost distruse în anii ’50.
Ionel Stoicescu (n. 25 aprilie 1968) a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Decorative, secția Sculptură, din cadrul Academiei de Artă București (1997). Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România şi a restaurat de-a lungul timpului mai multe monumente, printre care Monumentul lui Dinicu Golescu din București, Monumentul Dr. Constantin I. Istrati, Monumentul lui Mihail Cantacuzino și Monumentul eroilor din arma geniului – Leu.
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” este promovat, atât în cadrul Proiectului ”Bucureștiul Te Vrea în Teneși!”, dar şi prin intermediul proiectului “Oraşul Vrăjit”. 17 mai 1936 este o dată semnificativă pentru istoria muzeelor din România: este ziua în care se deschidea, la Şosea, în prezenţa conducătorilor ţării şi a tuturor personalităţilor politice şi culturale ale vremii, Muzeul Satului Românesc, actualul Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Astăzi muzeul poartă numele celui mai important dintre fondatorii săi, întemeietor de şcoală şi intelectual carismatic – Dimitrie Gusti. El a avut ideea organizării Muzeului Satului după ce, în cadrul Catedrei de Sociologie a Universităţii Bucureşti, a organizat, între anii 1925 - 1935, o serie de cercetări interdisciplinare în 600 de sate din diferite regiuni ale României. Preocupat de găsirea unui teren potrivit pentru organizarea viitorului muzeu, profesorul Dimitrie Gusti şi colaboratorii săi apropiaţi au acceptat propunerea de a-l "organiza în Parcul Carol al II-lea, pe o suprafaţă de 4.500 de metri pătraţi, la marginea Lacului Băneasa de curând asanat şi al cărui prilej de deschidere să fie festivităţile Lunei Bucureştilor din acest an". Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol" a susţinut moral şi material proiectul.
Proiectarea muzeului a fost încredinţată lui H. H. Stahl şi lui Victor Ion Popa. Trebuia să se ţină seama şi de dezideratul ca muzeul să nu fie o colecţie de case înşirate sau înghesuite în aer liber, ci să fie un "sat-muzeu",... deci să reprezinte, în unic, un sat real, cu uliţele, plantaţiile, fântânile, pieţele lui.
Au fost transportate şi remontate în actualul teritoriu al muzeului 29 de case, o biserică de lemn din Maramureş, cinci mori de vânt, o moară de apă, un teasc de ulei, o povarnă, o cherhana şi alte anexe care însumau cam tot ce cuprindea un sat obişnuit.
Muzeul a fost deschis în ziua de 9 mai 1936 sub numele de Muzeul Satului Românesc; au participat regele Carol al II-lea precum şi membri ai guvernului, iar locul a fost binecuvântat de patriarhul de atunci al României.
În anul 1948, profesorul Gheorghe Focşa, a doua mare personalitate întemeietoare a muzeului, participant la cercetările monografice şi apropiat al lui Dimitrie Gusti, a continuat linia directoare trasată de Gusti transformând însă Muzeul dintr-unul sociologic într-un muzeu etnografic. Au fost aduse acum în muzeu monumente de mare originalitate şi unicitate. Cu aceste monumente, Muzeul Satului şi-a întregit imaginea devenind o instituţie de excepţie nu numai în cadrul mai special al oraşului Bucureşti, dar a devenit un muzeu – paradigmă la nivel naţional şi internaţional.
În prezent, Muzeul posedă o colecţie de 350 de monumente care alcătuiesc expoziţia permanentă şi 55.000 de obiecte organizate în depozite de patrimoniu, construite după principiile muzeologiei moderne. Muzeul Satului a devenit o şcoală în care un număr mare de copii învaţă cu plăcere istoria "pe viu", o şcoală de muzeologie recunoscută şi în ţară dar şi în străinătate şi un centru de cercetare şi de documentare asupra vieţii tradiţionale. Muzeul Naţional al Satului a devenit, în timp, unul din cele mai active centre de cercetare, de restaurare şi conservare a patrimoniului cultural, un model care este urmat de multe muzee în aer liber şi un loc în care meşterii populari vin în fiecare an pentru a demonstra vitalitatea şi valabilitatea creaţiei ţărăneşti în chiar peisajul modern şi tumultul marelui oraş care este Bucureştiul.
Iubit de bucureşteni dar şi de străini (muzeul este vizitat de cca 350.000 de oameni pe an), admirat de mai toate marile personalităţi care au trecut prin capitală - Muzeul Satului a împlinit în anul 2011, 75 de ani.
În acest moment este una din cele mai importante instituţii de cultură din România, care adăposteşte un valoros şi original tezaur de monumente şi obiecte cu valoare identitară pentru români dar care desfaşoară de asemenea programe educative dedicate nu numai copiilor şi tinerei generaţii ci şi adulţilor, inclusiv celor aflaţi la vârsta senectuţii.
Proiectele actuale desfăşurate în Muzeul Satului sunt deosebit de ample şi propulsează instituţia în cadrul larg al cooperării cu muzee din toată lumea. Din 2010 este pus în practică proiectul de dezvoltare a muzeului cu adăugarea a încă 3,5 ha de teren destinat amplasării de noi monumente salvate din teren dar şi de ilustrare a ideii de "museum vivum".
Este un proiect ce va oferi publicului din Bucureşti un loc de trăire pe viu a "vieţii la ţară". Aici va exista o biserică funcţională, o şcoală unde vor putea fi ţinute lecţii de cunoaştere a satului, a istoriei, a etnologiei; tot aici, locul de joacă pentru copii va prilejui întâlnirea cu jocurile tradiţionale relevând frumuseţea dar şi eficienta unei lumi în care educaţia copilului se săvârşea în directă legătură cu mediul înconjurător, cu oameni reali, cu natura cu care se creau legături de armonie şi respect.
Bucureştiului alături de marile muzee europene. Se poate afirma că în configuraţia instituţiilor de cultură din Bucureşti şi din ţară, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" este recunoscut ca o instituţie dinamică şi modernă care ocupă în prezent locul 1 în România ca număr de vizitatori. Proiectele derulate de administraţia locală cu sprijinul Uniunii Europene sunt menite să pună în valoare patrimoniul cultural și istoric al acestei zone administrative. Sectorul 1 poate și va deveni punct de atracție turistică pe harta Europei.
