"Cunosc foarte bine problemele acestui sector. Am fost trei ani de zile consilier local și m-am luptat să îndrept ceea ce era nedrept pentru democrația noastră, a comunității. De acum, noi toți avem o responsabilitate uriașă în fața societății: trebuie să redăm încrederea românilor în această instituție, trebuie să facem ca primăria să funcționeze 100% pentru cetățeni. Vreau să schimbăm în profunzime atitudinea administrației publice și să aducem un mod de gestiune eficient și necorupt:
• Stop contractelor «umflate» din bani publici – Schimbăm direcția spre investiții masive: cel puțin 40% din bugetul Sectorului 1 se va regăsi în investiții pentru comunitate;
• Stop unei administrații cu «pile» – Primăria să fie deschisă spre locuitori: transparență în cheltuieli, transparență în decizii, servicii publice de calitate;
• Sprijin pentru investitori pentru a impulsiona economia locală, bazată pe tehnologii noi. Sprijin pentru investitorii imobiliari cu planuri de dezvoltare coerente și proiecte de reabilitare urbană;
• Proiecție spre viitor – o strategie de dezvoltare a sectorului 1 care să pună capăt politicii de haos urban, asaltului asupra spațiilor verzi, lipsei de viziune privind contribuția Primăriei Sectorului 1 la reformarea sistemului de transport și a sistemului medical din București.
Acum: la treabă!"
CLOTILDE ARMAND