Data: 12.03.2015
INVITAȚIE DE PRESĂ: Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, dă startul curățeniei de primăvară
Primăria Sectorului 1 dă startul curățeniei de primăvară. Timp de o lună, peste 150 de utilaje vor salubriza toate cele 1125 de artere din această zonă administrativă.
Luna curățeniei în Sectorul 1 va demara vineri, 13 martie 2015, începând cu orele 10.30, pe Bulevardul Kiseleff (alveolă) în prezența primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, și a directorului operațional al companiei Romprest, Sorin Velicu.
Cu această ocazie vor fi prezentate utilajele dotate cu tehnologii de ultimă generație care vor fi implicate în acțiunea de curățenie. Evenimentul va mai conține și o prezentare a programului de colectare selectivă a deșeurilor de ambalaje, precum și a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice.
Prezenţa unui reprezentant al instituţiei dumneavoastră ne onorează.
Serviciul Imagine, Cultură, Presă și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24 – Cristina Dima
E-mail: presa.primaria1@gmail.com