Data: 12.09.2005
Şcolile din Sectorul 1 sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar
Viceprimarul Sectorului 1, Mihai Bâzgan, s-a întâlnit joi, 8 septembrie 2005, ora 14.00, în Sala de consiliu a Primăriei Sectorului 1, cu directorii unităţilor de învăţământ şcolar şi preşcolar de pe raza sectorului 1, precum şi cu reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Sector 1, pentru stabilirea ultimelor detalii privind deschiderea noului an de învăţământ.
La întâlnire au fost convocaţi directorii REBU S.A. şi ADP Sectorul 1, cărora li s-au trasat sarcini precise pentru asigurarea unei curăţenii exemplare în urma consolidării, reparaţiilor şi restaurărilor efectuate la şcolile şi grădiniţele cuprinse în programul respectiv, astfel încât noul an şcolar să debuteze sub cele mai bune auspicii.