Data: 31.05.2016
Serviciu de salubritate pentru locuitorii Sectorului 1 rămâne gratuit
Locuitorii Sectorului 1 vor beneficia, în continuare, de gratuitate la ridicarea gunoiului menajer. Taxa pentru serviciul de salubritate va fi suportată, și pe viitor, de Consiliul Local Sector 1.
"În Sectorul 1, de aproape opt ani de zile, ridicarea gunoiului menajer de la populație este gratuită. În calitate de viceprimar al Sectorului 1 am militat ca taxa de salubritate să rămână zero pentru locuitorii din această zonă administrativă. Fără îndoială, decizia îi va aparține celui care va conduce primăria în următorii patru ani. Totodată, fiind ultima ședință de consiliu din actualul mandat doresc să mulțumesc locuitorilor Sectorului 1 pentru modul în care au înțeles să se implice în viața comunității și pentru sprijinul pe care mi l-au acordat în buna administrare a treburilor sectorului", a declarat Viceprimarul Sectorului 1, Vasile Moțoc.
Potrivit prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, a Legii nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților, republicată, a Legii nr. 99/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 101/2006, precum și a Ordinului nr. 82/2015 emis de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Primăria Sectorului 1 a pus în dezbatere publică, timp de o lună, Regulamentul de organizare şi funcționare a serviciului public de salubrizare al Sectorului 1.
Timp de 30 de zile, începând cu data de 25 aprilie 2016, proiectul de regulament a fost afișat atât pe site-ul primăriei, cât și la sediul instituției din bulevardul Banu Manta nr. 9. În toată această perioadă, cetățenii Sectorului 1 au putut transmite, fie pe adresa de mail oficială a primăriei, fie pe adresa poștală, opiniile, sugestiile sau observațiile lor pe acest subiect.
Sectorul 1 are cel mai modern și performant serviciu de salubrizare din Capitală. Toate cele 1125 de străzi din această zonă administrativă sunt curățate la înalte standarde de către operatorul serviciului de salubritate. În plus, începând cu vara anului 2008, în Sectorul 1 ridicarea gunoiului menajer de la persoanele fizice este gratuită, fără ca locuitorii să trebuiască să achite vreun ban pentru acest serviciu. Costul ridicării gunoiului menajer de la populaţie, nu și de la agenții economici, este suportat integral din bugetul local al Sectorului 1.
Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com