Data: 11.08.2016
Primarul Dan Tudorache a depus o coroană de flori în memoria Reginei Ana
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a fost prezent în această dimineață la Palatul Regal din Capitală pentru a aduce un ultim omagiu Majestății Sale, Regina Ana a României.
Cu acest prilej, edilul Sectorului 1 a depus o coroană de flori în memoria Reginei și a semnat în cartea de condoleanțe deschisă în incinta reședinței regale.
"Compasiunea și solidaritatea mea se îndreaptă către familia Majestății Sale, Regina Ana a României, care va rămâne în memoria noastră un model de conduită, noblețe și demnitate. Casa Regală a României va reprezenta întotdeauna un reper moral pentru noi toți și ne va reaminti de lecția de patriotism și democrație pe care a oferit-o românilor de-a lungul timpului.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!", a transmis Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/222.36.24
E-mail: presa.primaria1@gmail.com