Data: 08.09.2016
Primăria Sectorului 1 inaugurează clinica de neurochirurgie și chirurgie cardiovasculară pentru copii
Primăria Sectorului 1 și Ministerul Sănătății inaugurează mâine, la ora 10, Clinica de Neurochirurgie și chirurgie cardiovasculară pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Unitatea medicală este primul centru de specialitate deschis într-o clădire nouă, cu echipamente de ultimă generație și personal medical instruit în străinătate.
Lucrările la construirea clădirii au fost asigurate în totalitate din bugetul Primăriei Sectorului 1, iar echipamentele medicale au fost achiziționate de Ministerul Sănătății.
"Sănătatea copiilor noștri este lucrul cel mai de preț. Nimic nu este prea mult atunci când vine vorba de copii. De aceea mă bucur că deschidem această clinică și că Primăria Sectorului 1 a avut un rol decisiv în realizarea acestui proiect", a declarat primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Clinica are o capacitate de 85 de paturi, dispuse pe patru etaje. Parterul va funcţiona ca unitate de primiri urgenţe, diagnostic, internări, cameră de gardă și laboratoare de analize medicale, etajele 1 şi 2 vor avea funcţiuni de spitalizare pe categorii de vârstă – sugari, preşcolari și şcolari. Etajul 3 va fi destinat blocului operator pentru chirurgie cardiacă, iar etajul 4 va fi ocupat de un bloc operator pentru neurochirurgie. Fiecare bloc operator va avea câte opt paturi de terapie intensivă.
Medicii români specializați în neurochirurgie și chirurgie cardiovasculară vor fi ajutați de o echipă de 20 de asistente specializate în Israel. Începând cu 20 octombrie 2016, medici din Israel și Statele Unite vor efectua intervenții chirurgicale complexe la copii. În cadrul misiunii, mai multe fundații internaționale finanțează deplasarea personalului medical care va lucra împreună cu personalul românesc.
Investițiile Primăriei Sectorului 1 la Spitalul Grigore Alexandrescu vor continua și în perioada următoare. Pe lângă lucrările de reparații și renovări la celelalte corpuri de clădiri, s-au demarat procedurile pentru construirea unei noi clinici, cu patru etaje, în locul unei construcții care datează din 1937.
Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int. 205
E-mail: presa.primaria1@gmail.com