Data: 10.01.2017
Sectorul 1: De la orele 21:00 utilajele de deszăpezire, gata de intervenție
Peste 80 de utilaje şi aproximativ 150 de persoane pe schimb sunt pregătite să acționeze la noapte pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate cele 1159 de străzi ale Sectorului 1.
Începând cu orele 21:00, utilajele Romprest, în număr de 21, vor fi poziționate în punctele fixe și vor interveni în regim de urgență pentru îndepărtarea zăpezii de pe domeniul public, imediat ce va începe ninsoarea. În plus, în a doua parte a nopții, utilajele vor împrăștia material antiderapant pentru combaterea poleiului și prevenirea formării podurilor de gheață.
Primăria Sectorului 1 face un apel către cetățeni ca, începând din această seară, să poziționeze autoturismele astfel încât să fie permis accesul utilajelor de deszăpezire, pluguit, combaterea poleiului, încărcat şi transport zăpadă.
Agenția Națională de Meteorologie a emis pentru intervalul 10 ianuarie, ora 23 – 11 ianuarie, ora 15, o atenționare cod galben de polei și viscol valabilă pentru Bucureşti, Dâmboviţa, Giurgiu, Bacău, Iaşi, Vaslui, Prahova, Teleorman şi jumătăţile vestice ale judeţelor Buzău şi Vrancea.
La ora transmiterii acestui comunicat 374 de operatori de deszăpezire acționează pe domeniul public al Sectorului 1. De la începutul ninsorilor abundente, utilajele de deszăpezire din Sectorul 1 au folosit 1800 de tone de sare și peste 700 de tone de clorură de calciu. Totodată, au fost strânși de pe străzi aproximativ 7000 de metri cubi de zăpadă în ultimele 72 de ore. Zăpada este depozitată pe terenurile Administrației Domeniului Public Sector 1 din zonele Străulești și Casa Presei Libere.
Potrivit programului de deszăpezire aprobat de Consiliul Local Sector 1, compania Romprest este pregătită să intervină în perioada sezonului rece 2016-2017 cu 83 de utilaje (incluzând și pe cele de rezervă și suplimentare) dotate cu GPS.
Totodată, minim 150 de persoane, vor acţiona în permanență (24 h din 24 h), în vederea îndepărtării manuale a zăpezii de pe trecerile de pietoni, din staţiile RATB, refugii RATB, căi de acces în instituţiile publice etc. Numărul personalului va fi suplimentat, în funcţie de condiţiile meteo.
La nivelul Sectorului 1, au fost luate în calcul pentru acest sezon de iarnă 21 de puncte fixe unde sunt poziţionate utilaje pregătite să intervină, după cum urmează: Piaţa Victoriei (intrare pe Buzeşti), Piaţa Victoriei (intrare pe Lascăr Catargiu), Piaţa Romană (intrare pe Dacia), B-dul Aviatorilor (Pescăruş), Piaţa Charles de Gaulle, Calea Floreasca (la intrarea dinspre Pasajul Pipera), Str. Nicolae Caranfil (staţia de carburanţi MOL), B-dul Aerogării (staţia de carburanţi OMV), Piaţa Victoriei (intrare pe Calea Victoriei), Gara de Nord (vizavi de coloane), B-dul Banu Manta (în faţa primăriei, intrare spre pasaj), Piaţa Victoriei (pastila Kiseleff x Aviatorilor), Calea Griviţei (sub Pod Grant, intrare pe bretea spre Turda),Calea Griviţei (staţia de carburanţi MOL Chibrit, intrare spre pasaj), Calea Griviţei (staţia de carburanţi MOL Chibrit, intrare pe Ion Mihalache), Şos. Bucureşti-Ploieşti (DN1) (staţia de carburanţi MOL – Pod Otopeni), B-dul Poligrafiei (staţia de carburanţi LUKOIL Jiului), Şos. Bucureşti-Târgovişte (staţia de carburanţi MOL Odăii), B-dul Bucureștii Noi (staţia de carburanţi OMV), Aleea Privighetorilor (vizavi de Academia de Poliţie), Şos. Chitilei (staţia de carburanţi OMV).
Informaţii utile
Gradele de urgenţă
Conform legislaţiei în vigoare, intervenţia Romprest în acţiunea de deszăpezire din această iarnă se va face după următorul program:
Urgenţa 1: vizează arterele destinate traficului RATB (inclusiv pasajele subterane şi supraterane), arterele pe care se află obiective sociale şi de interes public unde acţiunea de deszăpezire se aplică imediat de la declanşarea fenomenelor meteorologice şi se finalizează în maximum 4 ore de la încetarea lor.
De asemenea, prevede şi asigurarea accesului în siguranţă la/de la obiectivele ce deservesc servicii vitale pentru populaţie (sănătate, alimentaţie publică, învăţământ, asigurare energie electrică, termică, transport în comun), dar şi acţionarea la refugiile pietonale ale staţiilor RATB, în maximum 4 ore de la încetarea fenomenelor meteorologice.
Urgenţa 2: vizează acţionarea pe restul arterelor care nu sunt incluse în Urgența 1, în maximum 8 ore de la încetarea intemperiilor.
În cazul ninsorilor abundente, sau cu o durată mai mare de 12 ore, se va interveni cu utilaje de deszăpezire pentru degajarea străzilor (pluguit) pe care circulă transportul în comun şi a străzilor pe care se află instituţiile publice: şcoli, spitale, pieţe agroalimentare, staţii de salvare, unităţi de pompieri etc.
Pentru combaterea poleiului sunt aplicate tratamente preventive, în maximum 2 ore de la avertizarea meteorologică, începând cu rampele, podurile şi pasajele rutiere, urmate de celelalte artere cu trafic auto.
Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.205
E-mail: presa.primaria1@gmail.com