Data: 29.03.2017

Toți consilierii locali au votat bugetul Sectorului 1 pentru anul 2017

Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat în unanimitate, în ședința de azi, proiectul de hotărâre privind bugetul general consolidat de venituri și cheltuieli pentru anul 2017.

Bugetul adoptat astăzi este rezultatul dezbaterilor și include toate amendamentele propuse de către consilierii locali. Așa cum prevede legislația în vigoare, bugetul Sectorului 1 a fost postat pe site-ul primăriei cu 15 zile în urmă, pentru a fi supus dezbaterii publice și adus la cunoștință cetățenilor Sectorului 1.

În anul 2017, bugetul general consolidat al Sectorului 1 este de peste 1,6 miliarde lei, din care aproximativ 500 milioane lei au fost alocaţi pentru proiecte de investiţii.
Principalele direcții care au stat la alcătuirea bugetului țin seama de nevoile și prioritățile cetățenilor și includ: finalizarea programului de reabilitare termică a blocurilor, modernizarea unităților școlare și construirea de creșe noi, înființarea unor noi piețe agro-alimentare, amenajarea de noi locuri de parcare precum și investiții în spitalele aflate în administrarea Consiliului Local.

"Ședința pentru adoptarea bugetului a fost un exemplu de colaborare în interesul cetățenilor Sectorului 1, indiferent de apartenența politică a consilierilor locali. Apreciez și susțin toate amendamentele aduse. Și asta pentru că un primar trebuie să pună pe primul plan problemele reale ale oamenilor și să acționeze în solidar cu reprezentanții Consiliului Local pentru rezolvarea lor", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.