Data: 09.05.2017

Sectorul 1 a semnat de Ziua Europei o înțelegere de cooperare cu Sectorul Centru al Municipiului Chișinău

Sectorul 1 a întărit, de Ziua Europei, colaborarea cu frații din Basarabia. Primarul Dan Tudorache și Pretorul Sectorului Centru al Municipiului Chișinău, Oleg Poiata, au semnat, astăzi la prânz, o înțelegere de cooperare între zonele administrative pe care le reprezintă.

La ceremonia de semnare a documentului, care a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei din Bulevardul Banu Manta nr.9, au mai participat Primarul Municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, Excelența Sa, Mihai Gribincea, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România și consilieri locali de la Primăria Sectorului 1.

"Documentul pe care l-am semnat astăzi înseamnă strângerea și mai mult a relațiilor dintre România și Basarabia în general, și Sectorul 1 București și Sectorul Centru Chișinău, în special. Prin această înțelegere, vom realiza schimburi de experiență, vom derula proiecte comune în diverse domenii, totul pentru o mai bună integrare și o dezvoltarea economico-socială a comunităților pe care le reprezentăm.

Doresc să mulțumesc Pretorului Sectorului Centru al Municipiului Chișinău, Oleg Poiata, pentru deschiderea și sprijinul său  în realizarea acestui proiect cât și Primarului  Municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, pentru modul cum a înțeles să promoveze în politica și administrația din Basarabia, tradițiile istorice comune și valorile europene
", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache

Prin această înțelegere Sectorul 1 al Municipiului București și Sectorul Centru al Municipiului Chișinău vor coopera în vederea creșterii capacității instituționale a autorităților publice locale pe care le reprezintă, cu scopul de a asigura dezvoltarea economico–socială a comunităților locale.

Cele două părți vor colabora pentru dezvoltarea relațiilor economice și culturale, protecția mediului, conservarea și promovarea patrimoniului cultural, vor realiza schimburi de experiență și schimburi de expertiză în domeniul infrastructurii.

"România a pornit pe calea europenismului. Faceți parte din marea familie a națiunilor civilizate  și dintr-un sistem economic sănătos. De aceea îmi doresc ca România să fie pentru Republica Moldova ce a fost Germania de Vest pentru Germania de Est. Prin încheierea acestei înțelegeri de cooperare dintre Sectorul 1 București și Sectorul Centru Chișinău vom putea continua proiectele de infrastructură atât de necesare dezvoltării orașului nostru", a declarat, la rândul său, Primarul Municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.

Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.205
E-mail: presa.primaria1@gmail.com