Data: 15.11.2017

Sală de sport ultramodernă la Colegiul Tehnic Media din Sectorul 1 al Capitalei

Sectorul 1 va avea o sală de sport ultramodernă la Colegiul Tehnic Media, în urma unui parteneriat de colaborare semnat astăzi, la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, de Primarul Dan Tudorache și Președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu.

În baza acestui protocol, la Colegiul Tehnic Media va fi creat primul Centru Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor pentru sporturile de echipă. Pentru dezvoltarea acestui centru, Primăria Sectorului 1 va construi aici o sală de sport multifuncțională, care va beneficia de toate facilitățile și pentru practicarea handbalului. Lucrările la această sală vor demara în cursul anului 2018.

Colegiul Tehnic Media are o tradiție în handbal, având clase care practică acest sport de aproximativ 40 de ani la fete și de cinci ani la băieți. Complexul sportiv de la acest liceu va beneficia și de un bazin de înot de dimensiuni olimpice.
Potrivit aceluiași parteneriat de colaborare, va fi modernizată și Sala "Lucian Grigorescu" din cadrul Complexului Sportiv Floreasca.

"Ca fost sportiv de performanță, înțeleg foarte bine beneficiile pe care sportul le aduce copiilor și tinerilor. Așa cum am promis, încă de la preluarea mandatului, investițiile în infrastructura sportivă sunt esențiale pentru administrația pe care o conduc. Fie că vorbim de handbal, înot, fotbal sau scrimă, sportul va avea întotdeauna ușa deschisă la Primăria Sectorului 1. Totul, pentru că îmi doresc ca tinerii noștri să se dezvolte frumos și armonios, iar Sectorul 1 să devină Capitala sportului românesc", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

La evenimentul de astăzi au mai participat Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, Secretarul  General al acestei instituții, George Boroi, și Directorul Colegiului Tehnic Media București, Daniel Mălăelea.


Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.205
E-mail : presa.primaria1@gmail.com