Data: 26.06.2018

Consiliul Local al Sectorului 1 restrânge posibilitatea construirii de blocuri în zonele de case

La inițiativa Primarului Dan Tudorache, elaborarea unui PUD devine obligatorie pentru toate imobilele nou construite, atunci când legea nu dispune altfel, cu excepția locuințelor individuale

La propunerea Primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, Consiliul Local a adoptat, în ședința de astăzi, o hotărâre prin care se limitează posibilitatea construirii de blocuri în zonele de case. Potrivit acestei hotărâri, în Sectorul 1 devine obligatorie elaborarea unui PUD (plan urbanistic de detaliu) pentru toate tipurile de investiții, atunci când legea nu dispune altfel, cu excepția locuințelor individuale amplasate cu respectarea regulamentelor de urbanism.

Ca urmare a adoptării acestei hotărâri, pentru evitarea disfuncționalităților din teren (trafic, densitate, infrastructură edilitară) se vor întocmi studii de urbanism în urma cărora se va stabili oportunitatea unor asemenea investiții în raport cu vecinătățile.

"M-am angajat în fața cetățenilor Sectorului 1 să fac tot ce ține de mine ca primar pentru a stopa fenomenul construcției de blocuri între case în cartierele din Sectorul 1. Astăzi am făcut un pas important în onorarea acestui angajament, fapt pentru care le mulțumesc colegilor din Consiliul Local care au votat proiectul de hotărâre", afirmă primarul Dan Tudorache.

Hotărârea adoptată astăzi este și rezultatul nenumăratelor cereri venite din partea cetățenilor din cartierele Sectorului 1 prin care solicită primarului Dan Tudorache să facă demersuri pentru a restrânge construirea de blocuri între case.


Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com