Data: 13.11.2018

Fotbaliștii Clubului Rapid București i-au învățat tainele “sportului rege” pe elevii Școlii Generale nr.175

Dan Tudorache: "Sportul și mișcarea în aer liber contribuie la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor noștri"

Primarul Dan Tudorache, fotbaliștii Clubului Rapid București și membrii staff-ului tehnic, în frunte cu Daniel Pancu, au vizitat marți, 13 noiembrie 2018, Școala Generală  nr. 175 "Sfântul Nicolae" din Sectorul 1 al Capitalei.

Cu această ocazie, fotbaliștii giuleșteni au jucat un meci demonstrativ cu echipa școlii și le-au  împărtășit pasionaților "sportului rege" câteva dintre tainele acestui sport. Elevii care s-au remarcat în cadrul evenimentului au fost premiați de către membrii echipei de fotbal Rapid București.

"Sportul și mișcarea în aer liber contribuie la dezvoltarea sănătoasă și armonioasă a copiilor noștri. Acțiunea de astăzi face parte dintr-un program mai amplu al Primăriei Sectorului 1 prin care ne dorim promovarea sportului în rândul elevilor și  dezvoltarea sportului  școlar", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.

Clubul de fotbal Rapid București își propune să viziteze în perioada următoare toate unitățile de învățământ din Sectorul 1 pentru a a-i încuraja pe copii și adolescenți să practice în număr cât mai mare sportul în general și fotbalul în special.

Programul de vizitare a început cu Școala Generală  nr. 175 "Sfântul Nicolae" pentru că această unitate școlară se află situată în imediata apropriere a Atelierelor Grivița, locul în care a luat naștere, în urmă cu 95 de ani, Clubul de fotbal Rapid București.

Serviciul Imagine, Relații cu Mass-Media și Informatică
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com