Data: 24.09.2019
Dan Tudorache: “După trei ani și jumătate de administrație locală, consilierii PNL și USR încă se joacă de-a bugetul, pe seama copiilor din Sectorul 1”
Referitor la respingerea de către Consiliul Local Sector 1 în ședința de luni, 23.09.2019, prin votul consilierilor PNL și USR, a proiectului de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului general centralizat, Biroul de Presă al Primăriei Sectorului 1 este împuternicit să facă următoarele precizări:
În ședința de ieri a Consiliului Local, majoritatea PNL-USR a respins fără nicio justificare proiectul de rectificare a bugetului Sectorului 1. Astfel, a fost respins proiectul educațional "Grădinița pentru toți", prin care copiii din toate cele 34 de grădinițe de stat din Sectorul 1 urmau să beneficieze gratuit, în anul școlar 2019/2020, de cursuri de limbi străine și programe de dezvoltare personală.
Totodată, prin respingerea rectificării bugetare, nu poate fi implementat proiectul "Educație și Performanță" prin care elevii de la Liceul Teoretic Jean Monnet urmau să beneficieze gratuit, în acest an școlar, de o masă caldă și de pregătire suplimentară pentru pregătirea examenelor naționale.
De asemenea, în ședința de ieri, respingându-se rectificarea bugetară a fost blocată și achiziționarea de centrale termice noi pentru patru grădinițe din Sectorul 1: Grădinița nr.42, Grădinița nr.44, Grădinița nr.203 și Grădinița nr.206.
"Consilierii PNL și USR dau dovadă de o atitudine politicianistă, fără nici un fel de legătură cu nevoile de zi cu zi ale oamenilor. Ce fel de aleși locali sunt aceia care le taie copiilor de grădiniță cursurile de limba engleză? Ce fel de consilieri sunt aceia care le refuză elevilor de la Jean Monnet o masă caldă? Rolul Consiliului Local este să amendeze, atunci când este cazul, proiectele primăriei, dar să aducă astfel un plus de valoare acestora. Ce se întâmplă acum este respingerea de-a valma a unor proiecte bune și utile oamenilor", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
În plus, prin respingerea proiectului de rectificare bugetară, este blocată funcționarea unei direcții esențiale pentru creșterea calității vieții locuitorilor Sectorului 1. Este vorba despre bugetul minim de funcționare al Direcției de Utilități Publice Salubrizare și Protecția Mediului înființată în mod legal, prin hotărâre a Consiliului Local Sector 1. Prin această direcție urmează să se implementeze proiectul de colectare selectivă a deșeurilor, prin platforme subterane la nivelul fiecărei asociații de proprietari și să se construiască o stație de sortare proprie.
Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021.319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com