Data: 26.11.2019
De acasă, acasă: Nordul și Sudul Bucovinei se reîntâlnesc la București!
Peste 300 de artiști vă așteaptă să petreceți românește la Festivalul Bucovinei!
La 101 ani de la Unirea Bucovinei cu România, Bucureștiul va fi gazda celui mai amplu eveniment dedicat acestei sărbători. Festivalul Bucovinei va reuni peste 300 de artiști din nordul și sudul Bucovinei, ansambluri populare, profesori de limbă română, primari și lideri de asociații ale românilor din regiunea Cernăuți, tineri din școlile românești care dispar de la an la an, jurnaliști și meșteșugari.
Evenimentul se va desfășura vineri, 29 noiembrie, între orele 14:00 și 22:00, și sâmbătă, 30 noiembrie, între orele 17:00 și 22:00, în Piața George Enescu, lângă Ateneul Român.
Participanții se vor putea delecta cu o paradă a portului popular românesc, cu spectacole de muzică și dansuri tradiționale, Balul Bucovinei, manifestații legate de situația învățământului românesc din Ucraina, cu o prezentare de produse tradiționale și bucate alese, dar și cu multe alte surprize.
Evenimentul va debuta vineri, la ora 13:30, cu o conferință de presă care va avea loc în cortul amplasat în Piața George Enescu, urmată de la ora 14:00 de parada portului popular, pe traseul Piața George Enescu - Calea Victoriei – Str. Edgar Quinet – Universitate (la fântână)- str. Nicolae Bălcescu - Bd. Magheru - Piața Amzei – Calea Victoriei - Piața George Enescu. Parada la care vor fi prezente toate ansamblurile populare va fi deschisă de patru buciumași și o toacă.
Totodată, ansambluri și soliști din nordul și sudul Bucovinei vă vor încânta cu un program artistic vineri, 29 noiembrie, și sâmbătă, 30 noiembrie 2019, între orele 17:00 și 22:00. Alexandru Brădățan, Mihai Hrincescu, Angelica Flutur, Alexandra Dan, Laura Lavric, Ansamblul folcloric Mugurel din Pătrăuții de Jos, Ansamblul folcloric Opincuța, Herța, Orchestra de instrumente populare Plaiul Herței, Ansamblul folcloric Alunelu din Horbova, Ostrița- Herța, Ansamblul folcloric Izvoraș din Ropcea, Grupul folcloric Perla din Cernăuți, Ansamblul folcloric din Mahala, Ansamblul Huțulca, Ansamblul Plaiurile Pojorâtei din Pojorâta, Ansamblul Cetina din Vama, Ilaria Pușca și Ansamblul Gura Izvorului, Buciumași sunt artiștii care le vor oferi momente de neuitat bucureștenilor prezenți la festival.
În plus, pe parcursul evenimentului, locuitorii Capitalei vor avea prilejul să se familiarizeze cu aspecte legate de valorile spirituale, culturale și tradiționale ale românilor din nordul, dar și din sudul Bucovinei.
Pentru mai multe detalii:
https://www.facebook.com/events/571279406939349/
Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: presa.primaria1@gmail.com