Data: 28.01.2020
Teste gratuite pentru depistarea virusurilor gripale A și B la Complexul Multifuncțional Caraiman
Locuitorii Sectorului 1 pot afla rapid și gratuit dacă au contactat virusul gripal. Cetățenii din această zonă administrativă care prezintă simptome de gripă își pot face gratuit la Complexul Multifuncțional Caraiman - Str. Caraiman nr. 33A - testul rapid pentru depistarea prezenței virusurilor gripale A și B, cele responsabile de provocarea epidemiilor sezoniere. Acesta este un simplu test de screening, care presupune recoltarea de secreții nazale sau faringiene, rapid și nedureros.
Începând de astăzi, 28.01.2020, aici funcționează o structură operativă, formată din specialiști în medicină generală și pediatri. Aceștia vor evalua gratuit starea de sănătate a celor care apelează la serviciile complexului Caraiman și, după caz, vor acorda asistență medicală de specialitate.
"Prin crearea acestei structuri operative la Complexul Caraiman și prin realizarea de teste gratuite pentru depistarea virusurilor gripale, locuitorii Sectorului 1 pot afla rapid dacă au contactat un astfel de virus și, dacă este cazul, li se poate prescrie din timp tratamentul adecvat de către specialiștii noștri", a declarat Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache.
Totodată, bucureștenii care domiciliază în Sectorul 1 sunt așteptați la Complexul Multifuncțional Caraiman dacă au vreun semn de întrebare în ceea ce privește starea lor de sănătate.
Complexul Multifuncțional Caraiman dispune de 17 cabinete medicale dotate cu tot ce este necesar pentru un act medical de calitate: ginecologie, oftalmologie, urologie, oncologie, stomatologie, dermatologie, radiologie, cardiologie, imagistică medicală etc.
În afară de stomatologie (unde există un cuantum minim de venit/cap de locuitor), toate celelalte specialități sunt gratuite pentru locuitorii Sectorului 1.
Tot aici au fost deschise un Centru de Recuperare Medicală, care oferă servicii de fizioterapie, kinetoterapie și reabilitare funcțională, precum și un Centru de zi Alzheimer, în care pacienții cu demență sau cu alte tulburări neurodegenerative sunt luați de acasă de către un echipaj medical, aduși la centru, îngrijiți până la ora 18.00 și transportați înapoi acasă.
În plus, o altă investiție majoră pentru creșterea calității vieții locuitorilor Sectorului 1 o constituie inaugurarea, în cursul anului trecut, a celui mai performant mamograf din țară. Acesta realizează mamografii 2D, 3D cu tomosinteză și cu substanță de contrast. Doamnele care locuiesc în sectorul 1 pot beneficia de aceste servicii în mod gratuit, pe baza actului de identitate și a unei trimiteri de la un medic specialist.
Pentru mai multe amănunte sau pentru programări persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 021.224.40.73.