Data: 09.04.2020

Primăria Sectorului 1 va acorda peste 22.000 de burse elevilor din învățământul preuniversitar


Valoarea totală a burselor acordate pentru semestrul al II-lea va fi de 43.166.400 de lei


Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în ședința de ieri, 08 aprilie 2020, acordarea unui număr total de 22.556 de burse (de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social) pentru elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitat de stat din Sectorul 1 pentru semestrul al II-lea al anului școlar 2019-2020. Valoare totală a burselor se ridică la 43.166.400 de lei.

Pentru stimularea obținerii unor rezultate școlare cât mai bune, Primăria Sectorului 1 va acorda elevilor următoarele tipuri de bursă:

- bursă de performanță, în valoare de 600 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor naționale organizate de Ministerul Educației și Cercetării sau celor care s-au calificat în loturile de pregătire organizate de minister pentru competițiile internaționale, ori au obținut locurile I, II sau III la etapele naționale ale competițiilor/concursurilor cultural-artistice, cu caracter sportiv sau cu caracter tehnico-științific, de nivel național, organizate de același minister;

- bursă de merit:

a) în valoare de  400 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care au obținut media generală cuprinsă între 9,50 – 10 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional;

b) în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care au obținut media generală cuprinsă între 8,50 – 9,49 și nota 10 la purtare în anul școlar anterior, respectiv în primul semestru al anului școlar, pentru elevii aflați în clasele de început ale învățământului gimnazial, liceal sau profesional;

c) în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se acordă în temeiul art. 8 alin. (1) lit. b) și lit. c) din Criteriile generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, aprobate prin Ordinul Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5576/2011 cu modificările și completările ulterioare;

- bursă de studiu, în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se alocă elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe membru de familie pe ultimele trei luni cel mult egal cu salariul minim pe economie și care îndeplinesc simultan următoarele condiții: au media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior celui în care se acordă bursa;

- bursă de ajutor social, în valoare de 300 de lei/elev/lună. Acest tip de bursă se acordă elevilor, la cerere, în funcție de starea de sănătate a elevului, atestată în baza unui certificat medical, și în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali.

Categoriile de burse sunt revizuite semestrial. Bursele de performanță, bursele de merit și cele de studiu se acordă pe perioada cursurilor școlare, iar bursele de ajutor social sunt acordate și pe perioada vacanțelor școlare.

Administrația Unităților de Învățământ Preuniversitar și a Unităților Sanitare Publice Sector 1 urmează să facă demersurile în vederea repartizării, în cel mai scurt timp posibil, a sumelor aferente către unitățile de învățământ.



Serviciul Imagine și Relații cu Mass-Media