Data: 19.06.2020

Lansăm Concursul de Creație Ambient Urban. Participi?

Vrei să îți vezi ideile de îmbunătățire a vieții vecinilor din sector transpuse în realitate? Avem o provocare pentru creativul din tine! Iar pentru efortul depus, dacă te vei număra printre câștigători, te vom și răsplăti.

Prin Centrul Cultural al Sectorului 1 organizăm Concursul de Creație Ambient Urban prin care ne propunem să redefinim estetic spațiile publice.

Ne poți ajuta cu concepte de design al unor obiecte de mobilier urban permanente sau temporare, adecvate arhitectonic Sectorului 1, precum și crearea de artă stradală contemporană.

Proiectele câștigătoare pentru fiecare dintre cele patru teme de mai jos vor fi premiate cu suma de 4.000 de lei net:

1. Suport rastel pentru biciclete. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 31 iulie 2020;

2. Pictură murală. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 10 august 2020;

3. Mobilier pentru târgurile tradiționale. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 21 august 2020.

4. Brad de Crăciun din materiale neconvenționale. Termenul de depunere al proiectelor: până la data de 10 septembrie 2020.

Cele mai bune idei vor fi selectate de juriul format din: Petre Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici; Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială București; Marian Moiceanu, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu"; Cosmin Păulescu, decan UNARTE; Daniela Popa, viceprimar al Sectorului 1; Cristian Tudose, consilier al Primăriei Sectorului 1; Vicențiu Speriatu, director al Centrului Cultural al Sectorului 1.

Înainte de a te apuca de lucru, citește Regulamentul Concursului de Creație Ambient Urban disponibil la adresa:
https://www.ccs1.ro/events/concurs-de-creatie-ambient-urban/

Ai întrebări? Trimite-le pe e-mail la adresa: secretariat@ccs1.ro

Îți dorim mult succes!