Data: 15.03.2021
Începând de astăzi, Primăria Sectorului 1 folosește o aplicație mobilă pentru persoanele cu deficiențe de vedere
Persoanele cu deficiențe de vedere vor putea merge fără însoţitor la Registratura Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9, ghidate de o aplicație gratuită care poate fi descărcată online pe smartphone. Pe baza aplicației, odată instalată, persoana nevăzătoare este preluată din stația de autobuz sau din proximitatea instituției și ghidată pentru a ajunge la Registratura Generală, la birourile de relații cu publicul ale instituției, la centrul de informare etc.
Sistemul se numește "Step-Hear" și reprezintă un ghidaj audio complex pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere pentru a-și căpăta informații în timp real despre poziția exactă, obiectivele pe care le are în zona de proximitate, direcția și distanța către acestea. În momentul în care telefonul se conectează cu senzorul cel mai apropiat, utilizatorul va primi un mesaj audio pre-înregistrat care-i va da toate informațiile necesare. În plus, există opțiunea de a suna un număr de urgență.
"Ne-am propus să accesibilizăm clădirile administrației publice locale pentru toate categoriile de persoane cu dizabilități. Lansarea sistemului Step-Hear reprezintă o primă etapă a unui program mai amplu care vizează crearea de pante, covoare tactile pentru nevăzători, aplicații mobile, indicatoare pentru deficienţe de vedere, simboluri vizuale, site-uri accesibilizate etc", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Sistemul informatic, care constă în amplasarea mai multor senzori în poziții strategice, va deveni pe deplin funcțional începând de miercuri, 17 martie 2021. Dezvoltatorul programului a realizat, în această dimineață, un prim test, la care a participat și un reprezentant al Asociației Nevăzătorilor.
Administrația locală își propune să implementeze aceste sistem care le ajută pe persoanele cu deficiențe de vedere și la sediul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 din Piața Amzei nr. 13 și la sediul Serviciului de Stare Civilă (Casa de Căsătorii) din Bd. Mareșal Aveșal Averescu nr. 17.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro