Data: 18.03.2021

Program prelungit la plata taxelor și impozitelor locale până la sfârșitul lunii martie

Administrația locală vine în sprijinul locuitorilor Sectorului 1, care doresc să beneficieze de reducerea de 10%, pentru plata integrală, până pe 31 martie, a impozitelor pe locuință, teren și mașină.

În perioada 22.03.2021-31.03.2021, casieriile Direcţiei Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (DGITL) din Str. Piata Amzei nr. 13, Calea Grivitei nr. 208-210, Str. Pajura nr. 13 și Bd. Banu Manta nr. 9 vor fi deschise în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 08:30-18:30, pentru contribuabilii care doresc să-și achite impozitele și taxele locale în numerar sau prin intermediul terminalelor POS.

Reamintim că pentru plata integrală cu anticipație, până la data de 31 martie 2021, a impozitului pe clădiri, terenuri și mijloacele de transport datorate de contribuabili persoane fizice și persoane juridice se acordă o bonificație de 10% (conform dispozițiilor HCGMB nr. 139/30.04.2020 privind stabilirea nivelurilor impozitelor și taxelor locale în municipiul București, începând cu anul 2021) .

Pentru plata impozitelor și taxelor, contribuabilii Sectorului 1 au la dispoziție modalități diverse și moderne de plată:

 prin platforma ghiseul.ro, pentru posesorii de carduri bancare. Menționăm că înregistrarea acestora este gratuită;

 prin aplicațiile de internet banking ale posesorilor de conturi bancare, utilizând  următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1. Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http://www.impozitelocale1.ro;

 prin ordin de plată la banca la care contribuabilul are cont deschis utilizând  următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1. Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http://www.impozitelocale1.ro;

 prin mandat poștal la oficiile CN POȘTA ROMÂNĂ utilizând următoarele informații: Beneficiar: DGITL Sector 1, CUI beneficiar: 12293095, Banca: Trezoreria Sector 1, Pentru codul de cont corespunzător plăţii dorite, se poate consulta "Lista de conturi IBAN" de pe site-ul http://www.impozitelocale1.ro;

 cu numerar sau prin intermediul terminalelor electronice pentru derularea tranzacţiilor prin intermediul cardurilor (POS), la una dintre casieriile instituției noastre situate în:  Str. Piața Amzei nr. 13, Calea Griviței nr. 208-210, Str. Pajura nr. 13 Bd. Banu Manta nr. 9 (sediul Primăriei Sectorului 1).



Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro
Articolul precedent: