Data: 18.04.2021
Anuala de Arhitectură București 2020: Cele mai bune lucrări din ultimii patru ani, găzduite de Primăria Sectorului 1
Bucureștenii iubitori de arhitectură sunt așteptați până în data de 29 aprilie 2021 la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9 și la galeria de la parterul imobilului din Piața Amzei nr. 13 pentru a admira cele mai mai bune lucrări de profil realizate în Capitală în ultimii patru ani.
Ordinul Arhitecților din România Filiala București (OARB) și Primăria Sectorului 1 organizează expoziția de proiecte de arhitectură: Anuala de Arhitectură București 2020.
Tema curatorială a Anualei 2020, 2m_Never Waste a Good Crisis, invită la analiza situației pandemice, la modul în care putem dezvolta oportunități chiar și în situații de criză și cum acestea pot transforma viața urban-cotidiană. În cadrul holului de onoare al Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9 sunt expuse proiecte din cadrul secțiunilor Amenajări de Interior și Design de Obiect, iar în spațiul din Piața Amzei nr. 13 sunt expuse proiecte din cadrul secțiunilor Arhitectură Construită, Locuințe Individuale, Locuințe Colective, Birouri, Arhitectură de Patrimoniu, Arhitectură Publică, Arhitectură de Portofoliu.
Expoziția este deschisă publicului până la data de 29 aprilie 2021, în timpul programului de lucru al Primăriei Sectorului 1: luni-joi între orele 08:00-16:30 și vineri între orele 08:00-14:00.
"Vă invităm la expoziția Anuala de Arhitectură București 2020, organizată de OAR București prin Timbrul de Arhitectură, pentru a descoperi cele mai bune proiecte realizate în București în ultima perioadă, proiecte de locuințe, clădiri publice, restaurări, amenajări de interior, arhitectură de portofoliu, precum și diplome, cărți și Instalații de arhitectură. Expoziția este deschisă până în data de 29 aprilie 2021 la sediul Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9 și în spațiul de expunere din Piața Amzei nr. 13. Arhiva online a Anualei de Arhitectură București este cea mai amplă platformă de arhitectură și construcții din Capitală, cuprinzând cele mai valoroase lucrări de arhitectură construită din ultimii 20 ani în București. Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați www.anuala.ro", a declarat Emil Ivănescu, președinte OAR Filiala București.
Anuala de Arhitectură București este un eveniment internațional inițiat și organizat de OAR București, prin Timbrul de Arhitectură, cu scopul promovării celor mai bune lucrări de arhitectură și de amenajări de interior realizate în Capitală în ultimii patru ani. Juriile internaționale analizează aceste proiecte, premiază cele mai bune soluții și cele mai bune echipe de arhitecți, ingineri, constructori, precum și beneficiari de arhitectură. În același timp, Anuala de Arhitectură București este un think tank ce dezbate teme de interes public.
Arhiva online a Anualei de Arhitectură București este cea mai amplă platformă de arhitectură și construcții din București, cuprinzând cele mai valoroase lucrări de arhitectură construită din ultimii 20 ani în București.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro