Data: 14.07.2021
A fost adoptat regulamentul de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar pe domeniul public al Sectorului 1
Pentru decongestionarea traficului din Sectorul 1, administrația locală va ridica mașinile parcate neregulamentar pe domeniul public din această zonă administrativă.
Consiliul Local al Sectorului 1 a adoptat, cu majoritate de voturi, în ședința de astăzi proiectul de hotărâre pentru aprobarea regulamentului privind ridicarea, transportul, depozitarea și restituirea vehiculelor staționate neregulamentar pe domeniul public sau în alte locuri decât drumul public (zone pietonale, spații verzi, scuaruri, parcări publice de reședință). Acest regulament urmează să intre în vigoare de la 1 octombrie 2021, potrivit unui amendament votat astăzi de consilierii locali.
Potrivit documentului, vehiculele staționate neregulamentar pe domeniul public (zone pietonale, spații verzi, scuaruri, parcări publice de reședință, trotuare, treceri de pietoni etc) și vehiculele staționate neregulamentar pe partea carosabilă a drumurilor publice care obturează accesul și/sau vizibilitatea celorlalți participanți la trafic sunt supuse ridicării, transportului și depozitării lor în spațiul special amenajat, până la restituirea acestora proprietarilor/deținătorilor legali.
Aceluiași regulament se supun și vehiculele care blochează accesul auto către curți, garaje sau alte proprietăți private sau cele care sunt staționate pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoanele cu handicap ori încărcării autovehiculelor electrice. Prezentul regulament devine aplicabil atunci când conducătorii vehiculelor amintite mai sus nu respectă indicatoarele și/sau marcajele specifice parcării publice și a tuturor indicatoarelor și/sau marcajelor rutiere și a regulilor de circulație incidente, conform actelor normative în domeniu.
"Suntem una dintre Capitalele europene în care cetățenii își petrec cel mai mult timp blocați în trafic. Prin elaborarea acestui regulament, încercăm să fluidizăm și să punem ordine în traficul din Sectorul 1 mult îngreunat de către cei care își parchează mașinile în locuri nepermise. Cetățenii trebuie să înțeleagă că nu pot parca mașina oriunde la întâmplare pe domeniul public, mai ales în zonele cu trafic aglomerat din apropierea școlilor și spitalelor", a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Care este procedura pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar?
ADP va realiza ridicarea mașinilor
Acțiunea de ridicare va fi realizată de către Administrația Domeniului Public Sector 1 sau de către un operator contractat care va deține autovehicule și dotarea necesară pentru practicarea activității de ridicare a vehiculelor/rulotelor/remorcilor.
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Administrației Domeniului Public Sector 1 urmează a fi modificat în termen de 15 zile de la adoptarea prezentei hotărâri cu noile atribuții stabilite prin prezentul regulament.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor principale din Regulament, precum și dispunerea măsurilor de ridicare se va face de către polițiștii rutieri din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București sau Secției Regionale de Poliție Transporturi București ori de către polițiștii locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 1, care vor avea calitatea de agenți constatatori.
Ridicarea va fi dispusă de către agentul constatator, conform competențelor ce îi revin, în baza unei dispoziții de ridicare a vehiculului/rulotei/remorcii. Această operațiune nu se dispune, sau dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în mașină este vizibilă prezența unor persoane.
Vehiculele ridicate vor fi depozitate în spații special destinate și dotate cu tot ceea ce este necesar pentru desfășurarea acestei activități.
Care este tariful pentru recuperarea mașinii ridicate?
Restituirea vehiculelor se va face numai proprietarului/deținătorului/utilizatorului legal al acestuia și doar după întocmirea procesului-verbal de contravenție de către polițistul local și achitarea tarifelor de ridicare, transport și depozitare, în baza certificatului de înmatriculare/înregistrare în original sau al oricărui act din care să rezulte dreptul de proprietate sau folosință asupra vehiculului/rulotei/remorcii și a unui act de identitate al solicitantului.
Tarifele sunt:
Tarifele de ridicare sunt: 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv, și 270 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.
Tarifele de transport sunt de 150 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv, și 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.
Tariful de depozitare este de 75 de lei în primele 24 de ore și 25 de lei/pe zi după intervalul de 24 de ore.
Perioada maximă de depozitare este de șase luni. În situațiile în care proprietarul sau deținătorul legal nu se prezintă în acest termen să-și ridice vehiculul, vor fi luate măsurile prevăzute de Legea nr.421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.
Menționăm că mai multe amendamente au fost votate de consilierii locali în ședința de astăzi.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro