Data: 20.01.2022

Pas important pentru proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Matache

Consiliul Local Sector 1 a aprobat în sedința de astăzi două proiecte de hotărâre prin care se solicită Consiliului General al Municipiului București transmiterea în administrarea Sectorului 1 a Pieței Haralambie Botescu și a terenului pe care a fost amplasată fosta Hală Matache, aflate în proprietatea publică a Municipiului București, în vederea reabilitării și modernizării acestora.

Inițiativa de a prelua în administrare aceste imobile  a avut în vedere proiectele Primăriei Sectorului 1 de regenerare urbană și de reamenajare a zonei Piața Matache pentru dezvoltarea armonioasă a infrastructurii comunitare în acest cartier. Finanțarea investiției va fi asigurată din fonduri de la bugetul local al Sectorului 1 și/sau din alte fonduri legal constituite.

"Aspectul insalubru și neîngrijit a acestor imobile crează un vădit prejudiciu de imagine Sectorului 1 și totodată cauzează multiple neplăceri cetățenilor acestui sector, astfel încât este imperios necesară integrarea acestora în proiectul de sistematizare a Pieței agro-alimentare Matache și regenerare urbană a zonei eferente acesteia," se arată în referatul de aprobare al proiectului.

La elaborarea acestor proiecte de hotărâri de consiliu, s-a avut în vedere planurile de regenerare urbană asumate public de Primăria Sectorului 1 privind reabilitarea și reamenjarea zonei în care se afla Piața Matache pentru a răspunde mai bine nevoilor comunității. Potrivit planului de reamenajare, aici vor fi spații comerciale moderne la parter cu galerii acoperite și ateliere meșteșugărești, parcare subterană la standarde europene, iar la etaj o zonă pentru relaxare, o locație pentru mici concerte, cinema în aer liber, cafenele, baruri și terase.

Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro
 
Articolul următor: