Data: 07.06.2022
A început cea de-a treia etapă a Recensământului populației și locuințelor
Primăria Sectorului 1 te informează că a început cea de-a treia etapă a Recensământului populației și locuințelor. Astfel, începând din data de 06 iunie 2022 până în data de 17 iulie 2022, recenzorii vor bate la ușa ta pentru colectarea datelor în teren, prin interviuri faţă în faţă. Colectarea datelor se va face exclusiv electronic, prin intermediul tabletelor.
Activitatea desfășurată de recenzorii în teren se adresează numai persoanelor care nu s-au autorecenzat online în perioada 14 martie - 27 mai 2022.
Cum procedezi dacă recenzorul nu te găsește acasă?
În situația în care nu ești găsit la domiciliu, recenzorul îți va lăsa în ușă/pe poartă un flyer prin care te informează că ai fost vizitat, precum și un număr de telefon, pentru a-l contacta și a stabili ziua și ora când vei fi găsit acasă.
Dacă nu ești găsit acasă și nici nu contactezi recenzorul la numărul de telefon comunicat pe flyer, vei fi vizitat de recenzor de trei ori. De fiecare dată îți va lăsa un flyer în ușă de informare.
IMPORTANT: Recenzorii în teren au obligația să-ți solicite numai acele date prevăzute în chestionarul de recensământ.
Ce faci dacă ai suspiciuni cu privire la identitatea recenzorului?
Pentru recunoașterea recenzorilor în teren te informăm că aceștia vor purta la vedere legitimația (cu fotografie) predată de către Primăria Sectorului 1.
Dacă ai suspiciuni privind identitatea reală a recenzorului în teren îi poți solicita acestuia prezentarea actului de identitate și a contractului încheiat cu Primăria Sectorului 1 (acesta trebuie să aibă același număr ca și legitimația) ori poți solicita confirmarea recenzorului la numerele de telefon: 0761.113.018 sau 0761.113.048.
Recenzarea este obligatorie pentru toți cetățenii!
Recensământul este o datorie cetățenească și este în beneficiul tuturor, iar cetățenii au obligația de a răspunde la toate întrebările din chestionar.
Prin urmare, refuzul de a oferi informații sau furnizarea de date incomplete sau eronate în cadrul procesului de recenzare constituie contravenții și pot fi sancționate cu amendă între 1.000 și 3.000 lei. Amenzile sunt şi mai mari, între 1.500 lei şi 5.000 lei, pentru cei care nu permit accesul recenzorilor în locuinţă.
Serviciul Imagine și Cultură
Tel. fix: 021/319.10.13/int.151
E-mail: comunicare@primarias1.ro