Data: 12.06.2007

Fresce extrem de valoroase descoperite la Primăria Sectorului 1

      După mai bine de 50 de ani de când au fost acoperite cu humă de către regimul comunist şi la  70 de ani de la realizarea lor, frescele din Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1 au fost scoase la lumină. 

            După mai bine de 50 de ani de când au fost acoperite cu humă de către regimul comunist şi la  70 de ani de la realizarea lor, frescele din Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1 au fost scoase la lumină.  

             Marţi, 12 iunie ac., începând cu orele 10:00 a avut loc ceremonia prilejuită de finalizarea lucrărilor de restaurare a frescelor din Sala de Consiliu a instituţiei. Restaurarea frescelor a demarat, la iniţiativa Primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, în luna martie 2006. Lucrările au fost realizate de specialişti din cadrul Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti, Secţia de Conservare şi Restaurare. Valoarea totală a investiţiei s-a ridicat la suma de 100.000 de Euro, fondurile provenind de la bugetul local

              Frescele din Sala de Consiliu a Primăriei Sectorului 1 au fost realizate de către artista Olga Greceanu, în anii 30 ai secolului XX, imediat după ridicarea edificiului din Bulevardul Banu Manta nr.9. Astfel, timpanele mari şi toate panourile laterale de forma unor timpane alungite din Sala de Consiliu au fost decorate cu o pictură cu caracter monumental-decorativ, ce are ca temă simbolul suprem al organizării statului, atât din punct de vedere social-politic, dar şi spiritual, simbol ce îl reprezenta la acea vreme monarhia. Frescele îl înfăţişau pe regele Carol al II-lea, dar şi alte personaje alegorice ce fac referire la principalele instituţii de stat, dar şi la aspecte de ordin spiritual.

            Imediat după instaurarea regimului comunist în anul 1948, frescele din Sala de Consiliu, fiind considerate reprezentări compromiţătoare pentru acest regim, au fost acoperite cu mai multe straturi de humă. În acelaşi timp au fost îndepărtate şi efigiile metalice ale uşilor cu simbolurile monarhiei. Din respect  pentru istorie şi din dorinţa de a reda sediului Primăriei Sectorului 1 aspectul iniţial, edilul Andrei Chiliman a dispus refacerea frescelor, operaţiunea care a fost finalizată în data de 12 iunie ac., prin recepţia finală a lucrărilor. Din comisia de recepţie au făcut parte Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, istoricul de artă, Adina Nanu şi reprezentanţi ai Ministerului Culturii şi Cultelor. Cu această ocazie, edilul Sectorului 1 doreşte să-i mulţumească încă o dată doamnei profesor Adina Nanu, care a semnalat existenţa frescelor sub straturile de humă.