Data: 22.08.2007

Primarul Andrei Chiliman: “Spre deosebire de primarul general eu nu amendez firmele care fac curăţenie”

Convocat astăzi în şedinţă, Consiliul Local al Sectorului 1 a decis, în unanimitate de voturi, să mandateze ADP Sector 1 să exercite temporar activitatea de salubritate în Sectorul 1 în zona care s-a aflat în contract cu URBAN SA. Consiliul Local a constatat că, în urma presiunilor recunoscute de viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu, URBAN SA nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
 

Convocat astăzi în şedinţă, Consiliul Local al Sectorului 1 a decis, în unanimitate de voturi, să mandateze ADP Sector 1 să exercite temporar activitatea de salubritate în Sectorul 1 în zona care s-a aflat în contract cu URBAN SA. Consiliul Local a constatat că, în urma presiunilor recunoscute de viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu, URBAN SA nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. În consecinţă, Consiliul Local l-a mandatat pe primarul Sectorului 1 să exercite toate căile legale de recuperare a prejudiciilor morale şi materiale create de refuzul societăţii Urban de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale. În favoarea acestei propuneri au votat 18 consilieri locali de la toate partidele, în afară de consilierii PD care nu s-au prezentat la şedinţă.

"PD nu este interesat de curăţenia din sector deşi toate hotărârile care au stat la baza organizării licitaţiei pentru desemnarea societăţii de salubritate au beneficiat de votul unanim al consilierilor PD. Probabil presiunea politică nu s-a exercitat numai asupra firmelor de salubritate ci şi asupra consilierilor locali", a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Potrivit dispoziţiei Consiliului Local, ADP Sector 1 îşi va extinde temporar activitatea pentru a asigura curăţenia sectorului alături de ROMPREST, firmă cu care Primăria a încheiat deja contracte de salubritate. Primarul Sectorului 1 Andrei Chiliman a menţionat că oricine este binevenit să facă curăţenie în Sectorul 1, scopul fiind asigurarea igenei pe străzi şi nu amendarea celor care fac curat.

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a decis să nu amendeze nici o firmă care face curat, în schimb va amenda societăţile care nu îşi respectă obligaţiile de salubritate. "Am toate mijloacele legale pentru a amenda firma REBU, dar nu o voi face pentru că spre deosebire de primarul general eu nu amendez firme care fac curăţenie. Am amendat timp de 3 ani firma REBU care era plătită cu bani grei dar care nu făcea curăţenie", a declarat primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

El a reamintit că REBU SA şi-a încetat contractul cu Sectorul 1, iar orice activitate prestată de această firmă nu este plătită din bugetul Primăriei Sectorului 1. Edilul Sectorului 1 a asigurat populaţia că va fi exigent cu firmele care sunt obligate prin contract să asigure temporar salubrizarea sectorului. Potrivit acestuia, firmele vor trebui să monteze noi coşuri de gunoi stradal, în lipsa celor ridicate abuziv de către firma REBU SA.