Data: 17.10.2007

Primarul Andrei Chiliman salută implicarea Guvernului României în acţiunea de salvare a spaţiilor verzi

  Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, consideră salutară ordonanţa de urgenţă a Guvernului, adoptată în şedinţa de astăzi, 17 octombrie, dată fiind situaţia dramatică a spaţiilor verzi din Bucureşti. „Prin această decizie vor fi salvate de la distrugere multe parcuri şi spaţii verzi din Capitală", precizează Andrei Chiliman, accentuând faptul că Guvernul este, deocamdată, singura instituţie care se alătură şi la nivelul acţiunii concrete eforturilor Primăriei Sectorului 1 de a salva spaţiile verzi din Capitală.
 
„Guvernul a ascultat glasul cetăţenilor din Capitală care au semnat în număr mare pentru salvarea spaţiilor verzi în campania Primăriei Sectorului 1 „Salvaţi Parcul Bordei". Am adunat peste 30.000 de semnături pe care le-am trimis la Primăria Capitalei, la Guvern şi Parlament", declară primarul Sectorului 1.

Primarul Andrei Chiliman solicită în continuare sprijin din partea Guvernului pentru a rezolva printr-o modificare legislativă şi situaţia Parcului Bordei. „Consiliul General s-a grăbit să emită PUZ-ul pentru Parcul Bordei, lucru care face inoperabilă ordonanţa emisă astăzi. Este nevoie de o hotărâre de guvern prin care să fie expropriat terenul din Parcul Bordei", consideră primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.