Data: 07.04.2008

Bazin modern de înot pentru elevii din Sectorul 1

  Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman a inaugurat luni, 7 aprilie 2008, noile bazine de înot de la Şcoala Generală Nr.3, în urma finalizării lucrărilor de investiţii realizate cu fonduri de la bugetul local.        
 

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman a inaugurat luni, 7 aprilie 2008, noile bazine de înot de la Şcoala Generală Nr.3, în urma finalizării lucrărilor de investiţii realizate cu fonduri de la bugetul local.        

Lucrările au demarat la sfârşitul lunii august 2007, valoarea totală a investiţiei fiind de 1.355.652,47 lei. Din aceşti bani s-au amenajat două bazine de înot la standarde europene. Bazinul mare are  493,30 mp - destinat activităţilor sportive şi pentru ore de educaţie -, iar bazinul mic 181,10 mp - destinat celor mici, care abia învaţă să înoate.

Tot luni, la inaugurarea noilor bazine de înot de la Şcoala Generală nr. 3, a fost semnat şi  un protocol de colaborare între Primăria Sectorului 1 şi Federaţia Română de Polo pentru reabilitarea şi modernizarea Bazinului Floreasca. Protocolul a fost semnat de Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman şi Secretarul General al Federaţiei Române de Polo, Anatol Grinţescu. 

„Copiii noştri trebuie să beneficieze de condiţii moderne pentru a practica sportul", a declarat cu această ocazie Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Proiecte în lucru: Primăria Sectorului 1 va mai amenaja un bazin olimpic de 50 de metri la Colegiul Tehnic Media şi un bazin de înot de 33 de metri la Liceul Nicolae Iorga.

Dotări: Bazinele sunt dotate cu grupuri sanitare şi duşuri, cameră filtru, instalaţii de dezumidificare, ventilaţie şi încălzire cu radiatoare, instalaţie de încălzire prin pardoseală la sala bazinului, ferestre din PVC cu geam termoizolant, termoizolaţie cu membrană hidroizolantă, luminator din policarbonat, conducte de alimentare şi evacuare ape, filtre pentru substanţe organice şi suspensii fine, instalaţie de tratare cu clor a apei, schimbătoare de căldură cu plăci, bazin compensare apă, echipamente de curăţire si întreţinere bazin, duze de aspiraţie şi refulare.

Istoric: Bazinul de la Şcoala 3 a fost preluat în administrare de Primăria Sectorului 1 în urmă cu doi ani de la Ministerul Educaţiei. Din cauza lipsei fondurilor necesare întreţinerii şi modernizării, acest bazin, construit în anul 1975, s-a degradat continuu şi nu a funcţionat în ultimii patru ani. În lipsa unei baze corespunzătoare, elevii Clubului Sportiv Şcolar nr.1 "Pajura" făceau antrenamente contra cost la diferite bazine de înot în care îşi puteau desfăşura activitatea.

De la jumătatea lunii aprilie 2008, majoritatea elevilor din Sectorul 1 vor avea acces gratuit la bazinul de înot. De asemenea, activitatea sportivă a unităţilor de învăţământ se va desfăşura împreună cu activitatea Clubului Sportiv Şcolar nr.1 "Pajura" pe baza unui program stabilit.