Data: 15.07.2008

Din august, încep reducerile la îmbrăcăminte şi încălţăminte

  Câteva zeci de lanţuri de magazine şi alţi comercianţi care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 1 intenţionează să aplice reduceri la produsele pe care le comercializează. Reprezentanţii acestor societăţi au anunţat Primăria Sectorului 1, până la data de 15 iulie, perioada în care vor comercializa mărfurile la preţuri reduse.
 

Câteva zeci de lanţuri de magazine şi alţi comercianţi care îşi desfăşoară activitatea pe raza Sectorului 1 intenţionează să aplice reduceri la produsele pe care le comercializează. Reprezentanţii acestor societăţi au anunţat Primăria Sectorului 1, până la data de 15 iulie, perioada în care vor comercializa mărfurile la preţuri reduse.

Potrivit Ordonanţei de Guvern Nr. 99/2000 cu modificările şi completările ulterioare, vânzările de soldare pot fi efectuate după o notificare prealabilă adresată Primăriei. De asemenea, acelaşi act normativ precizează că "vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea ‘soldare/soldǎri/solduri' şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vanzare cu amănuntul".

Notificarea privind vânzările de soldare trebuie făcută cu 15 zile înaintea datei de debut a reducerilor.

Perioada de soldare este stabilită de lege între 1 august - 31 septembrie, în perioada sezonului cald. În acest interval de timp, comercianţii îşi pot stabili o durată maximă de 45 de zile în care pot comercializa produse la preţuri reduse.

Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier (confecţii, marochinărie, tricotaje, încălţăminte, articole sport etc.)

Formularele notificării vănzărilor de soldare sunt prevăzute în anexa 3 din norma metodologică de aplicare a OG 99/2000, cuprinsul acesteia constând în: datele comerciantului (denumire, cod unic de înregistrare, sediul social), numele persoanei responsabile, perioada de soldare, denumirea şi cantitatea existentă a articolelor de soldat precum şi lista cu denumirea, numărul şi data documetelor emise de furnizorii produselor respective.

Nerespectarea dispoziţiilor legale generale privind vânzările de soldare se sancţionează cu amendă de la 2000 la 10 000 lei, iar efectuarea de vânzări de soldare fără notificare se sancţionează cu amendă de la 200 la 1000 lei.