Data: 29.07.2008

Pregătiri pentru începerea anului şcolar în Sectorul 1

  Anul şcolar va începe fără probleme în Sectorul 1. Primarul Sectorului 1, Andrei Ioan Chiliman a verificat stadiul lucrărilor unităţilor de învăţământ din Sectorul 1.
 

Anul şcolar va începe fără probleme în Sectorul 1. Primarul Sectorului 1, Andrei Ioan Chiliman a verificat stadiul lucrărilor unităţilor de învăţământ din Sectorul 1.

Aproape 100 de unităţi de învăţământ aflate în programul de investiţii şi reparaţii cuprind lucrări de modernizare, reparaţii curente, amenajare curţi, instalaţii termice şi reabilitare.

Lucrările de reabilitare contractate în anul 2008 la unităţile de învăţământ - gradiniţe, şcoli, licee - au fost finalizate până în luna iulie 2008 în proporţie de 70%, urmând ca pâna la 1 septembrie 2008, toate lucrările să fie încheiate.

Până în prezent au fost finalizate reparaţiile curente la Colegiul Naţional I.L. Caragiale, Şcoala 184, Şcoala 118 şi Şcoala 171. De asemenea, s-au încheiat şi lucrările de reabilitare la Colegiul  Tehnic de Arhitectură şi Lucrări Publice Ioan N. Socolescu şi cele de modernizare la Colegiul Tehnic Griviţa, precum şi reamenajarea bazinului de înot de la Şcoala nr. 3.

            Totalul fondurilor alocate în anul 2008 de la Bugetul Local Sector 1 pentru lucrările de reamenajare, modernizare şi reparaţii curente ale unităţilor de învăţământ preuniversitar este de 137.758.000 lei.

Totodată, până la sfârşitul anului 2008 vor fi finalizate lucrările de consolidare la imobilul comun Şcoala de Muzică Nr. 1 şi Grădiniţa Nr. 206. Anul acesta vor fi demarate lucrări de consolidare şi la Grădiniţa Nr. 1, Grădiniţa Nr. 50, Grădiniţa Nr. 203, Grădiniţa Nr. 251, lucrări de extindere la Gradiniţa Nr. 146 şi Grădiniţa Nr. 222, precum şi construcţia unui nou imobil pentru Gradiniţa nr. 42.

Pâna la sfârşitul anului 2008, Primăria Sectorului 1 va mai achiziţiona 4 imobile care urmează să fie transformate în grădiniţe.

.           "Vreau să-i asigur pe toţi cetăţenii Sectorului 1 că la toate uniţăţile de învăţământ aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 noul an şcolar va începe în cele mai bune condiţii" - a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.