Data: 26.08.2008

Primăria Sectorului 1 a desfiinţat o terasă construită ilegal pe Calea Floreasca

  Primăria Sectorului 1 a desfiinţat marţi, 26 august 2008, terasa restaurantului "Classa di T" amplasată ilegal pe domeniul public. Terasa, situată pe Calea Floresca nr.111-113, a fost amenajată fără autorizaţie de construire de S.C. ROMCONSTRUCT TOURISM&HOTELS SRL şi S.C. ROMCONSTRUCT IMPEX S.R.L.
 
Dezafectarea terasei a fost realizată în baza dispoziţiei Primarului Sectorului 1 nr. 16.358/14.08.2008, prin care s-a dispus desfiinţarea sa pe cale administrativă şi aducerea terenului la starea iniţială.

Proprietarul terasei,  S.C. ROMCONSTRUCT TOURISM&HOTELS SRL. a fost somat în data de 8 iulie 2008 de Primăria Sectorului 1 să desfiinţeze terasa amenajată ilegal pe Calea Floresca nr. 111-113.  În data de 24 iulie a.c. s-au întocmit procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu măsura de desfiinţare şi aducerea terenului la starea inţială. În condiţiile în care societatea în cauză nu s-a conformat nici la somaţie, nici la procesele verbale, Direcţia Generală de Poliţie Comunitară şi Administraţia Domeniului Public Sector 1 au trecut la au desfiinţarea terasei, cheltuielile urmând să fie recuperate de la proprietarii terasei.