Data: 18.01.2005

Comunicat

Primăria Sectorului 1 în baza Legii nr.371/ 2004 şi prin Hotărârea Consiliului Local al Sectorului 1 nr.382/ 23.12.2004 a înfiinţat Direcţia Poliţie Comunitară, instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1.
 
Pentru moment, aceasta îşi desfăşoară activitatea în sediul Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9, având în structură un număr de 415 posturi. Atribuţiile ce îi revin conform legii sunt: - asigură ordinea şi liniştea publică, paza obiectivelor şi a bunurilor de interes public şi privat stabilite de Consiliul Local, însoţirea şi protecţia reprezentanţilor Primăriei ori a altor persoane cu funcţii în instituţiile publice locale la executarea unor controale sau acţiuni specifice, fluenţa traficului rutier în anumite situaţii, supravegherea parcărilor auto, unităţilor şcolare, a pieţelor şi a altor locuri stabilite prin planurile de pază şi ordine publică şi participă la asigurarea măsurilor de ordine cu ocazia manifestărilor publice organizate la nivel local; - intervine împreună cu organele abilitate la solicitarea cetăţenilor pentru aplanarea stărilor conflictuale, prinderea făptuitorilor; - constată contravenţii şi aplică sancţiuni contravenţionale conform legii; Pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de lege cooperează cu Poliţia Română, Jandarmeria Română, asociaţii şi organizaţii neguvernamentale, persoane fizice şi juridice, precum şi cu alte instituţii ale statului.
 
Principalele proiecte ale Direcţiei Poliţie Comunitară pe următoarele 6 luni sunt: -în desfăşurarea activităţii, Direcţia Poliţie Comunitară întreprinde acţiuni împreună cu Poliţia şi Jandarmeria în zonele unde se constată încălcări frecvente ale legii referitoare la ordinea publică: pieţe, parcări, principalele artere de circulaţie din zona centrală şi marile hoteluri; - un alt proiect vizează documentarea, împreună cu Inspecţia în construcţii, a legalităţii construcţiilor din diferite zone în vederea dezafectării lor atunci când sunt ridicate fără autorizaţie şi în special cele de pe domeniul public; - de asemenea, „găştile de cartier” vor fi o ţintă permanentă pentru identificare şi combatere; - se va urmări completarea Legii nr. 371/ 2004 cu noi dispoziţii referitoare la condiţiile de angajare a agenţilor comunitari, în sensul acordării unui termen de 1-3 ani pentru finalizarea studiilor, în conformitate cu cerinţele legii, deoarece legea actuală nu permite încadrarea celor care nu au cel puţin studii medii, deşi sunt instruiţi, au experienţă în acest domeniu, au absolvit cursuri de specialitate şi nu au abateri; - se vor aduce şi unele amendamente la legislaţia privind autovehiculele abandonate pe domeniul public şi pe arterele de circulaţie deoarece, din experienţa organelor de inspecţie, rezultă că acestea sunt încă înmatriculate, proprietarii plătesc impozit la Circa Financiară şi nu este necesară ridicarea lor, dar proprietarii pot fi sunaţi şi sancţionaţi pentru blocarea traficului; -vor fi aduse completări la normele privind copiii străzii, care nu au locuinţă sau ai căror părinţi sunt decăzuţi din drepturile părinteşti, întrucât nu există legislaţie care să prevadă reţinerea acestora în centre specializate până la împlinirea vârstei de 18 ani.