Data: 15.05.2009

Primaria Sectorului 1 a premiat campionii competitiei sportive Cupa 1

 

Cea de-a opta editie a Cupei 1, competitie sportiva scolara organizata de Primaria Sectorului 1 si Agentia Pastel Age, s-a incheiat. Campionii au fost premiati in cadrul unei festivitati ce a avut loc joi, 14 mai, la Hotel Radisson.


 

Premiile au fost inmanate de Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, si de personalitati din lumea sportului, printre care comentatorul sportiv Cristian Topescu, campioana europeana la tenis de masa Otilia Badescu si Marian Ararau, baschetbalist la Asesoft Ploiesti.

„Am ajuns la finalul unei competitii scolare pe care am inceput sa o organizam inca din 2005. Am schimbat formatul intr-unul mult mai dinamic, mult mai atragator, iar competitiile au devenit din ce in ce mai puternice. Prin competitia Cupa 1, am vrut sa revitalizez sportul scolar, sa-i scot pe elevi din salile de clasa si sa ii aduc pe terenul de sport pentru ca cei care fac sport au o atitudine de competitori. Sa fim cu totii competitori!", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Gazdele evenimentului, Toni Grecu si Jojo, au intretinut o atmosfera dinamica prin momente surpriza, in cadrul carora elevii prezenti au putut interactiona cu sportivii invitati la eveniment. In plus, organizatorii au pregatit elevilor numeroase momente artistice si sportive antrenante: demonstratii de freestyle footbal si streetdance, reprezentatia majoretelor de la Asesoft Ploiesti si jocuri de lasere si lumini.

Cupa 1 este o competitie sportiva de traditie, organizata de Primaria Sectorului 1 si implementata de Agentia Pastel Age, in parteneriat cu Asociatia Sport pentru Viata. Prin acest concurs, Primaria Sectorului 1 doreste sa incurajeze spiritul competitiv si sa evidentieze importanta sportului in randul elevilor.

In total, anul acesta s-au inscris in competitiile de baschet, volei, handbal, fotbal, atletism si inot peste 1500 de elevi din peste 50 de scoli din Sectorul 1 al Capitalei, aproape 400 de elevi clasandu-se pe primele trei locuri ale podiumului.