Data: 08.07.2009

Din grijă pentru mediu!

 

Colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje s-a extins în Sectorul 1


 

La o treime din adresele din Sectorul 1 se adună selectiv deșeurile de ambalaje de la populație. Tone de deșeuri strânse de la locuitorii Sectorului 1 sunt colectate selectiv și supuse ulterior procesului de reciclare, conducând astfel la protejarea mediului, la reducerea poluării, la economisire de energie și la scăderea cantităţii de gunoi depozitată.

Primăria Sectorului 1 a extins programul pilot de colectare selectivă a deşeurilor de ambalaje de la populație început în toamna anului 2008 în zona Aviaţiei pentru încă 16 străzi (483 case).

Abonații casnici care locuiesc pe străzile Jugului, Măguricea Nouă, Mezeş, Navigaţiei, Intr. Răsadului, Aciliu, Adalin, Amforei, Nămăiești, Vestei, Almaș, Munteniei, Surorilor, Aninoasa, Baia, Rodului au la dispoziție două categorii de recipiente, unul de culoare verde pentru colectarea deşeurilor uscate şi unul de culoare maro pentru colectarea deşeurilor umede.

Firma Romprest, prestatorul serviciului de salubritate din Sectorul 1, ridică aceste deşeuri cu autogunoiere separate pentru fiecare fracţie (umedă şi uscată). Astfel, se urmăreşte colectarea separată a deşeurilor reciclabile, care, odată sortate pe diverse tipuri, în urma unor prelucrări mecanice, termice sau chimice, vor reintra în circuitul economic.

Totodată, Compania Romprest a amplasat pe domeniul public, în 70 de puncte fixe (zone aglomerate din sector: parcuri, mari intersecţii), recipiente moderne destinate colectării diferențiate a celor trei tipuri de deşeuri: hârtie şi carton, mase plastice şi sticlă.

De asemenea, toate unitățile de învățământ din Sectorul 1 (grădinițe, școli, licee) beneficiază de un program de colectare selectivă (hartie-carton, plastic).

Pentru protejarea mediului înconjurător, Primăria Sectorului 1 a început încă din primăvara anului 2008 şi colectarea selectivă a deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice. Campania are loc în a doua duminică a fiecărei luni, iar în cadrul acesteia cetăţenii sectorului 1 pot depozita în faţa imobilului de domiciliu televizoarele, radiourile, frigiderele, maşinile de spălat sau alte echipamente electrocasnice vechi, care le ocupă inutil spaţiul în locuinţe.

"Colectarea selectivă a deşeurilor se înscrie în preocuparea constantă pe care Primăria Sectorului 1 a arătat-o în ultimii ani pentru protecţia mediului. Vrem să avem siguranţa că deşeurile ajung să fie reciclate, nu aruncate la groapa de gunoi. E de datoria noastră să protejăm mediul înconjurător şi să păstrăm oraşul curat. Trebuie să  avem grijă de sănătatea noastră, a copiilor noştri şi a generaţiilor viitoare!", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Biroul de Presă

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: comunicare@primariasector1.ro