Data: 30.07.2009

Primăria Sectorului 1 a finalizat construirea primului Centru de Hemodializă din Capitală

 

Investiţiile făcute de Primăria Sectorului 1 pentru extinderea Spitalului Clinic de Nefrologie "Carol Davila", prin construirea unui Centru de Hemodializă, au transformat această unitate medicală  într-unul dintre cele mai importante centre spitalicești de profil din România.


 

Noua Secție de Hemodializă, construită exclusiv cu fonduri de la bugetul local, a fost inaugurată joi, 30 iulie 2009, în prezenţa Primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Centrul de Hemodializă din cadrul Spitalului Clinic de Nefrologie "Carol Davila" are în componență două corpuri cu funcțiunea: clinică de hemodializă și policlinică, unde sute de pacienţi cu afecțiuni ale rinichilor pot beneficia, în regim ambulatoriu, de trei hemodialize pe săptămână.

Secția nou construită este singura din țară dotată cu adăpost de apărare locală antiaeriană și cu sistem inedit de parcare subterană, cu capacitate de 80 de locuri (accesul mașinilor în parcare se face cu ajutorul lifturilor speciale).

Investiția, asigurată integral de la bugetul local sector 1, este de peste 30 milioane RON.

Totodată, pentru siguranţa pacienţilor şi a actului medical, Primăria Sectorului 1, impreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuințelor, execută lucrări de investiții ce au ca scop consolidarea și refuncționalizarea clădirii centrale a Spitalului Clinic de Nefrologie "Carol Davila". Finanțarea acestor lucrări este asigurată prin accesarea de fonduri externe în limita a 4.900.000 lei și de la bugetul local al Primăriei Sectorului 1 cu suma de 9.100.000 lei și urmează să se finalizeze în cursul anului 2010.

În prezent, spitalul asigură asistenţă nefrologică în paralel cu rezolvarea cazurilor deosebite din punct de vedere diagnostic şi terapeutic pentru aproximativ 1,3 milioane persoane asistate, fiind singurul spital de specialitate (nefrologie) din România.

„Pentru Primăria Sectorului 1, investiţiile în sănătate sunt esenţiale. Am început, încă din 2005, consolidarea şi modernizarea spitalelor pe care le administrăm. În prezent, majoritatea spitalelor aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1 sunt clinici moderne, cu aparatură de ultimă generaţie, în care actul medical se desfăşoară în condiţii de siguranţă atât pentru medici cât şi pentru pacienţi.", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Informaţii de background

Pentru Primăria Sectorului 1 investiţiile în spitale sunt esenţiale. De aceea, încă de la începutul anului 2005 a fost demarat un amplu program de consolidare și modernizare a spitalelor aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1.

Primăria Sectorului 1 a finalizat consolidarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Obstretică-Ginecologie „Filantropia"- Pavilioanele B şi C şi mansardarea maternităţii din cadrul aceluiaşi spital, iar la începutul anului 2009 a fost finalizată consolidarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, devenind astfel cea mai modernă clinică de arşi din ţară.

În prezent, se află în plină desfășurare următoarele lucrări: consolidarea şi refuncţionalizarea clădirii principale a Spitalului Clinic de Nefrologie „Carol Davila" (imobil monument istoric, construit în jurul anului 1900); mansardarea Corpului E al Spitalului Clinic de Urgenţă, unde va fi amenajată o secţie modernă de arşi; amenajarea şi modernizarea secţiei A.T.I. din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă București şi consolidarea Spitalului Clinic "Sfânta Maria".

Proiecte de viitor: construirea unei secții de chirurgie cardiovasculară pediatrică la Spitalul "Grigore Alexandrescu"; consolidarea și extinderea Spitalului de Stomatologie și consolidarea Corpului A a Spitalului Clinic de Urgență.

În plus, în urma incendiului care a afectat Spitalul „Sfânta Maria", Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a hotărât să înceapă un proiect pentru realizarea unor scări exterioare pe care să fie evacuaţi bolnavii din spitale în caz de incendiu, după modelul american. Acest spital va fi prima unitate sanitară din Capitală dotată cu astfel de scări de evacuare în caz de incendiu.

În viitor vor fi dotate cu scări exterioare de evacuare toate spitalele aflate în administrarea Primăriei Sectorului 1. Fondurile pentru aceste investiţii provin de la bugetul local.

Biroul de Presă

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: comunicare@primariasector1.ro