Data: 30.09.2009

Prima promoție de Polițiști Locali la nivel național

         Poliția Comunitară a Sectorului 1 este pregătită să preia din atribuțiile Poliției Naționale, a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, în cadrul ceremoniei de învestire a primei promoții de Polițiști Locali, care a avut loc miercuri, 30 septembrie 2009, la Baza sportivă „Cireşarii".
           „În contextul actual, când constatăm o creştere a nivelului infracţionalităţii la nivel naţional, autoritățile responsabile trebuie să răspundă cu măsuri concrete de prevenire a oricărui tip de agresiune la adresa cetăţeanului. Intră în sarcina autorităţii locale să asigure liniştea şi ordinea publică pe raza sectorului pe care îl administrează" a mai precizat primarul Andrei Chiliman.

Aproape 100 de polițiști locali au fost instruiți în cadrul Centrului de Formare și Perfecționare Profesională Sector 1, singura structură acreditată, la nivel național, pentru pregătirea agenților de poliție comunitară. Noii agenți au fost pregătiți pentru a putea face față cu succes atribuțiilor ce le vor reveni odată cu transformarea Poliției Comunitare în Poliție Locală.

Întregul eveniment a arătat capacitatea Primăriei Sectorului 1 de a prelua atribuţiile Poliţiei Naţionale, în contextul procesului de descentralizare.

Serviciile pe care le asigură Poliţia Comunitară a Sectorului 1 fac ca această structură să fie cea mai eficientă la nivel naţional. În Sectorul 1 există 12 secţii de cartier ale Poliţiei Comunitare, patrule canine și sisteme de monitorizare video în zonele aglomerate.

Sper ca schimbările ce se vor face legate de descentralizare să permită o şi mai bună colaborare cu celelalte instituţii: Poliţia Naţională, Poliţia Rutieră şi Jandarmeria, cu care avem semnate protocoale, prin care echipe mixte îşi aduc aportul pentru menţinerea ordinii şi siguranţei cetăţeanului" a mai precizat edilul Sectorului 1.

Biroul de Presă

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com