Data: 27.10.2009

Alege să fii sănătos! Sute de bucureșteni închiriază zilnic bicicletele ”La Pedale”

         Peste 25.000 de bucureșteni s-au plimbat gratuit cu una dintre bicicletele puse la dispoziția acestora în cadrul programului „La Pedale", primul sistem gratuit de bike-sharing din România.
          Începători sau experimentați, tineri sau vârstnici, sute de persoane închiriază zilnic bicicletele centrelor "La Pedale" pentru o plimbare în aer liber în parcurile Kiseleff şi Herăstrău.

Centrele de închiriere „La Pedale" sunt deschise publicului de luni până vineri, de la 11.00 la 19.00, şi în week-end, de la 10.00 la 19.00. Bicicletele sunt disponibile în trei modele - pentru copii, adolescenţi şi adulţi.

Programul „La Pedale", organizat de către Primăria Sectorului 1 împreună cu Asociaţia Green Revolution, pune la dispoziţia publicului de toate vârstele 150 de biciclete verzi în parcurile Kiseleff şi Herăstrău. 

Bicicleta - doar cu buletinul!

Închirierea unei biciclete verzi nu costă nimic şi se face pe baza buletinului şi a unui contract de dare în folosinţă semnat la centrele „La Pedale". Bucureştenii se pot plimba timp de maximum două ore în perimetrul parcurilor de unde au închiriat bicicleta.

„Unii interzic mersul pe bicicletă în parcuri, noi îl încurajăm. Bunici, părinţi, copii, adolescenţi se pot bucura de o plimbare gratuită cu bicicleta în parcuri. Proiectul este o premieră pentru Bucureşti şi reprezintă un îndemn la mişcare, la un stil de viaţă sănătos. De aceea, invit locuitorii Sectorului 1 - copii şi adulţi, deopotrivă - în parcurile noastre, unde, pe lângă un ambient plăcut, pot să facă mişcare cu bicicletele puse la dispoziţia lor gratuit de către Primăria Sectorului 1. Este o dovadă a faptului că Bucureștiul poate evolua și se poate transforma într-o capitală europeană", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Proiectul are și o componentă socială importantă. „Cel mai important este că am reușit să realizăm, într-o perioadă de criză economică, noi locuri de muncă pentru studenți. Și poate lucrul acesta contează la fel de mult ca întregul proiect", a mai spus Primarul Chiliman.

Biroul de Presă

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: comunicare@primariasector1.ro