Data: 14.12.2009

Veniţi să patinaţi în Parcul Kiseleff!

          Peste 300 de bucureşteni, amatori de distracţie şi sporturi de iarnă, au fost prezenţi la inaugurarea oficială a patinoarului "Ice Age 4", amenajat de Primăria Sectorului 1 în Parcul Kiseleff.
            În deschiderea evenimentului, trupele Bere Gratis și Chicago au încălzit atmosfera cu melodii îndrăgite de public, invitându-i pe cei prezenți să încerce gheața celui mai select patinoar din Capitală.

Nici cei mici nu au fost uitați de către organizatori care au pregătit spectacole de teatru și magie, spectacole de circ și de foc, programe de karaoke, jonglerie și sesiuni de "face-painting". De la întâlnirea cu copiii nu au lipsit Moș Crăciun, personajele de poveste, precum și surprizele din "Căsuța Moșului". 

În plus, toți copiii cu vârsta până la 14 ani din Sectorul 1 au accesul gratuit la patinoar, timp de 2 ore pe zi,  într-un interval orar stabilit de organizatori în funcție de prezență.

"Ice Age 4" are o suprafaţă de 600 mp şi este instalat cu ajutorul unui sistem modular cu tehnologie de ultimă generaţie. Patinoarul este deschis publicului de luni până joi între orele 10:00 şi 22:00,  iar în week-end (vineri-duminică) între orele 10.00 şi 23.00.

Patinoarul "Ice Age 4" este parte a unei serii de evenimente dedicate sărbătorilor de iarnă, organizate sub deviza "Capitala Bucuriei" de către Primăria Sectorului 1 și Asociația de Turism și Ecologie Carpatia.

În perioada sărbătorilor de iarnă, în Parcul Kiseleff patinajul se împletește cu distracţia. Bucureştenii se vor putea bucura de târguri de cadouri, de antichităţi şi produse culinare, precum şi de concerte de muzică pentru toate gusturile, evenimente care promovează spiritul Sărbătorilor  pentru a aduce magia iernii în prim plan.

Biroul de Presă

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com