Data: 25.01.2010

13.000 m³ de zapadă ridicată de pe arterele, intersecțiile și refugiile din Sectorul 1

          Societatea Romprest, prestatorul serviciului de deszăpezire din Sectorul 1, a colectat și transportat 8.000 m3 de zăpadă în week-end-ul 22-24.01.2010. Din 21 ianuarie, Romprest a transportat și depozitat în Chitila, în spațiile prestabilite, peste 13.000 m3 de zăpadă.  
           Zonele prioritare prevăzute pentru ridicarea zăpezii au fost căile de acces către instituțiile publice și arterele principale ale sectorului: intersecțiile, refugiile RATB și extremele căilor de rulare auto (până la bordură) din zonele de importanță socială.  

În week-end-ul 22-24 ianuarie, pe timpul nopții (de la orele 22.00 până la 7.00) au fost vizate pentru acțiunile de colectare și transport a zăpezii următoarele zone: Piața Amzei, Piața Dorobanți, Piața 1 Mai, Piața Domenii, Piața 16 Februarie, Piața Chibrit, Piața Presei Libere, Calea Victoriei, Bd. Magheru, Arcul de Triumf, Pasajul Băneasa, Bd. Ion Ionescu de la Brad, Bd. Ion Mihalache, Calea Griviței, zona Tipografiei, zona Gara de Nord, zona Băneasa (Aerogării).

În total, au fost îndepărtate peste 400 de basculante de zăpadă, fiind mobilizați peste 150 de oameni pe schimb, inclusiv pentru înlăturarea manuală a zăpezii.

Acțiunea de colectare a zăpezii de pe arterele Sectorului 1 va continua și în noaptea de luni spre marți, începând cu ora 22.00 pentru degajarea zonelor de parcare.

În paralel, se continuă acțiunea de împrăștiere a materialului anti-derapant atât solid, cât și lichid pe arterele secundare, pentru a preveni efectele înghețului.

Colectarea zăpezii pe arterele Sectorului 1 va fi parțial reluată datorită faptului că cetățenii și agenții economici depozitează zăpada din alte spații în zonele deja degajate. De asemenea, reluarea colectării se realizează și pentru că șoferii încep treptat să recircule cu autoturismele parcate pe marginea căilor de rulare, lângă borduri, unde îndepărtarea zăpezii nu s-a putut realiza anterior degajării vehiculelor sau s-a derulat parțial și manual.

Compania Romprest derulează pe timp de noapte, după orele 22.00, acțiuni de ridicare a zăpezii cu 100 de utilaje de deszăpezire și transport și peste 150 de oameni pe schimb, inclusiv pentru înlăturarea manuală a zăpezii.

           

Informaţii de background:

Potrivit strategiei de deszăpezire, în Sectorul 1 se intervine cu prioritate pentru îndepărtarea zăpezii de pe bulevardele principale (pe care circulă mijloace de transport în comun) şi de pe arterele secundare, pe care sunt situate obiective sociale: şcoli, spitale, grădiniţe, sedii de poliţie şi pompieri.

În Sectorul 1 sunt amenajate 15 puncte fixe de intervenţie rapidă formate dintr-un utilaj mare care este pregătit să deszăpezească de urgenţă arterele din cartierele unde este repartizat.

Fiecărui punct fix îi corespunde un anumit număr de străzi principale şi secundare, de care va răspunde fiecare echipaj detaşat în teren. Punctele fixe unde sunt cantonate utilajele de deszăpezire sunt:

-          Piaţa Victoriei - pastila Kiseleff - Aviatorilor;

-          Piaţa Universităţii - Fântână;

-          Piaţa Romană - A.S.E.;

-          Bd. Beijing - Parcare Pescăruş;

-          Berzei - Dinicu Golescu - Ştirbei Vodă;

-          Piaţa Gării de Nord - vis-a-vis coloane;

-          Şos. Nicolae Titulescu - Str. Iacob Felix;

-          Piaţa Presei Libere - Intrare ROMEXPO;

-          Bd. Ion Mihalache - Calea Griviţei - Staţia de carburanţi AGIP;

-          Bd. Bucureştii Noi - Bd. Laminorului - Staţia de carburanţi OMV;

-          Şos. Bucureşti-Târgovişte - Staţia de carburanţi MOL;

-          Şos. Chitilei - Staţia de carburanţi PETROM;

-          Str. Alex. Şerbănescu - Str. Nicolae Caranfil - Staţia de carburanţi AGIP;

-          Şos. Bucureşti-Ploieşti - Staţia de carburanţi PETROM (Mioriţa);

-          Piaţa Arcul de Triumf.

Sezonul rece a început la data 15 noiembrie 2009 şi se va încheia la data de 15 martie 2010. În funcție de condițiile meteo, intervalul se poate restrânge sau extinde. În toată această perioadă Romprest, societatea care asigură serviciul de deszăpezire în Sectorul 1, şi Administraţia Domeniului Public vor asigura permanenţa şi vor aplica Strategia Generală de Deszăpezire, aprobată de Consiliul Local Sector 1.

Biroul de Presă

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com