Data: 11.03.2010

În Sectorul 1, circulația rutieră se desfășoară în condiții normale de iarnă

           Traficul rutier se desfășoară în condiții normale de iarnă pe toate bulevardele principale și străzile secundare din Sectorul 1 pe care sunt situate obiective sociale: şcoli, spitale, grădiniţe, sedii de poliţie şi pompieri.
           Utilajele companiei Romprest şi cele ale Administraţiei Domeniului Public Sector 1 intervin și împrăştie în permanenţă material anti-derapant pe arterele principale şi secundare pentru a preveni efectele înghețului.

În acest moment, reprezentanții Romprest intervin cu peste 60 de utilaje de deszăpezire și 300 de muncitori pentru înlăturarea manuală a zăpezii din dreptul trecerilor de pietoni, din stațiile RATB și din dreptul refugiilor de tramvai, precum și pentru înlăturarea zăpezii de pe gurile de canal.

Potrivit strategiei de deszăpezire, în Sectorul 1 se intervine cu prioritate pentru îndepărtarea zăpezii de pe bulevardele principale (pe care circulă mijloace de transport în comun) şi de pe arterele secundare, pe care sunt situate obiective sociale: şcoli, spitale, grădiniţe, sedii de poliţie şi pompieri.

În Sectorul 1 sunt amenajate 15 puncte fixe de intervenţie rapidă formate dintr-un utilaj mare care este pregătit să deszăpezească de urgenţă arterele din cartierele unde este repartizat.

Fiecărui punct fix îi corespunde un anumit număr de străzi principale şi secundare, de care va răspunde fiecare echipaj detaşat în teren. Punctele fixe unde sunt cantonate utilajele de deszăpezire sunt:

-          Piaţa Victoriei - pastila Kiseleff - Aviatorilor;

-          Piaţa Universităţii - Fântână;

-          Piaţa Romană - A.S.E.;

-          Bd. Beijing - Parcare Pescăruş;

-          Berzei - Dinicu Golescu - Ştirbei Vodă;

-          Piaţa Gării de Nord - vis-a-vis coloane;

-          Şos. Nicolae Titulescu - Str. Iacob Felix;

-          Piaţa Presei Libere - Intrare ROMEXPO;

-          Bd. Ion Mihalache - Calea Griviţei - Staţia de carburanţi AGIP;

-          Bd. Bucureştii Noi - Bd. Laminorului - Staţia de carburanţi OMV;

-          Şos. Bucureşti-Târgovişte - Staţia de carburanţi MOL;

-          Şos. Chitilei - Staţia de carburanţi PETROM;

-          Str. Alex. Şerbănescu - Str. Nicolae Caranfil - Staţia de carburanţi AGIP;

-          Şos. Bucureşti-Ploieşti - Staţia de carburanţi PETROM (Mioriţa);

-          Piaţa Arcul de Triumf.

Sezonul rece a început la data 15 noiembrie 2009 şi se va încheia la data de 15 martie 2010. În funcție de condițiile meteo, intervalul se poate restrânge sau extinde. În toată această perioadă Romprest, societatea care asigură serviciul de deszăpezire în Sectorul 1, şi Administraţia Domeniului Public vor asigura permanenţa şi vor aplica Strategia Generală de Deszăpezire, aprobată de Consiliul Local Sector 1.

Direcția de Comunicare a Primăriei Sectorului 1

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com