Data: 25.05.2010

Competiția sportivă Cupa 1 și-a premiat campionii

           Cupa 1, cea mai importantă competiţie şcolară sportivă din sectorul 1, a premiat luni, 24 mai 2010, câştigătorii de la cele şase probe (atletism, înot, handbal, baschet, volei şi fotbal).
            Cei aproape 400 de campioni au fost premiaţi şi felicitaţi de primarul Andrei Chiliman şi de personalităţi din lumea sportului: Gabriela Szabo, Monica Iagăr, Diana Oprea şi preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sorin Matei.

Gala de Premiere a Cupei 1 a reunit toţi campionii, profesorii câştigători şi părinţii la Hotelul Howard Johnson. Premierea s-a desfăşurat în spiritul fair-play-ului, sportivii, concurenţi pe teren, felicitându-se şi aplaudându-se reciproc.

Gazdele evenimentului au fost Cabral Ibacka, Geanina Corondan şi Adi Mihailă (Radio Zu), care au animat atmosfera şi i-au invitat pe cei prezenţi să participe la jocuri şi să danseze pe scenă alături de dansatori profesionişti.

Unitățile de învățământ care au avut cei mai mulţi ocupanţi ai locului 1 au fost: Şcoala nr. 179, Şcoala nr. 181 şi Colegiul Tehnic Virgil Madgearu, iar şcoala care a avut cele mai multe probe câştigate - locurile 1, 2 şi 3 - a fost Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale. 

Mulţi dintre campionii din 2009 şi-au păstrat titlul şi la ediţia actuală. Acesta este cazul câştigătorilor de gimnaziu de la baschet fete şi baschet băieţi, echipele Şcolii nr. 179, de la volei, echipa Şcolii nr. 7, şi de la handbal fete, Şcoala nr. 181. De asemenea, campionii de anul trecut de la liceu sunt aceiaşi la baschet băieţi, fotbal şi volei, adică Liceul Ion Neculce, Colegiul Tehnic de Aeronautică Henri Coandă şi, respectiv, Colegiul Economic Virgil Madgearu.

Tot pe locul I s-au clasat şi în 2010 înotătoarea Maria Adela Constantin (Colegiul Naţional I.L. Caragiale) şi atleţii Răzvan Cîrstea (Colegiul Economic Virgil Madgearu), Isabela Nicolescu (Liceul Jean Monnet), Andrei Ambrono (Şcoala nr. 45) şi Andreea Drăgan (Şcoala nr. 179).

La eveniment au mai fost premiate Miss Cupa 1, Iuliana Răducea, cea care a reuşit să păstreze titlul câştigat anul trecut, dar şi cea mai gălăgioasă galerie.

Direcţia de Comunicare a Primăriei Sectorului 1

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com