Data: 28.05.2010

Poliția Comunitară, exemplu de eficiență pentru siguranța Sectorului 1

Patrulele Poliției Comunitare Sector 1 sunt un exemplu de eficiență pentru siguranța locuitorilor acestei zone administrative.


Vineri, 28 mai 2010, în jurul orei 11.30, polițiștii comunitari din Sectorul 1 au prins și imobilizat un tâlhar care furase telefonul mobil unei femei în vârstă de 35 de ani, în zona Banu Manta. Bărbatul reținut de agenții comunitari are 26 de ani și este de origine poloneză. Acesta a fost predat Secției de Poliție nr. 4 pentru continuarea cercetărilor și dispunerea măsurilor legale.

Un alt exemplu de eficiență a patrulelor Poliției Comunitare Sector 1 îl constituie prinderea, în timp record, a unui tâlhar care a jefuit, săptămâna trecută, o casă de schimb valutar  din zona Dorobanți. Cu ajutorul câinelui Zec, polițiștii comunitari au prins tâlharul și l-au predat Secției de Poliție nr. 1.

Diversitatea serviciilor pe care le asigură Poliţia Comunitară a Sectorului 1 fac ca acest serviciu să fie cel mai eficient la nivel naţional. În Sectorul 1 au fost înființate doisprezece secţii de cartier ale Poliţiei Comunitare pentu a putea monitoriza mai atent fiecare cartier din această zonă administrativă. Pentru a reduce timpul de intervenție în cazul producerii unei infracţiuni, au fost introduse sisteme de monitorizare video în şcoli şi în zonele aglomerate care alertează atât brigada de intervenție rapidă, cât și patrulele canine.

Direcţia de Comunicare a Primăriei Sectorului 1

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com