Data: 18.09.2010

Sectorul 1 – primele trasee turistice pentru redescoperirea Bucureștiului

Sectorul 1 al Municipiului București îi invită pe bucureșteni să-și cunoască orașul: primele trasee turistice pietonale din București au fost inaugurate în Sectorul 1 în cadrul proiectului „Bucureștiul într-o zi", inițiat de Consorțiul Bright Light, în parteneriat cu Sectorul 1 al Municipiului București.


Sâmbătă, 18 septembrie 2010, în Parcul Kiseleff (zona Foişor), Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a inaugurat primele trasese turistice pietonale din Sectorul 1 în cadrul evenimentului „Sindrofie la Şosea".

Locuitorii Capitalei, dar și vizitatorii sunt invitați în acest sfârșit de săptămână, între orele 11.00-17.00, să descopere orașul purtându-și pașii de-a lungul celor două trasee pietonale care amintesc de Bucureștiul de altădată. Voluntari în costume de epocă vor forma din 30 în 30 de minute grupuri a câte 10 doritori care vor pleca pe cele două trasee. În itinerariu au fost incluse, printre altele, Muzeul Țăranului Român, Muzeul George Enescu, Muzeul Grigore Antipa și Muzeul de Geologie.

În parc vor avea loc diverse activităţi simultane ce vor readuce la viaţă atmosfera de altădată: flori presărate pe alei, târg de antichităţi, mâncare specifică vremii interbelice, demonstrații culinare, degustări de vinuri, copii cu ziare („Lume, lume..")  care vor distribui un „ziar" cu cele mai frumoase 10 povești de pe cele două trasee şi alte surprize.

Proiectul „Bucureştiul într-o zi" se adresează atât turiştilor cât şi bucureştenilor, propunându-le să cunoască mai bine valoarea şi diversitatea patrimoniului cultural şi turistic al Sectorului 1, privite ca resurse ale dezvoltării durabile. Pentru aceasta au fost propuse două trasee pietonale care străbat zone cu bogată încărcătură istorică, de-a lungul cărora oraşul îşi dezvăluie chipul său, oglindit în case, statui, străzi, monumente reprezentative, alături de istoria şi întâmplările care le-au marcat existenţa.

„Nu putem înţelege trecutul şi n-am putea aprecia moştenirea cetăţii fără să cunoaştem poveştile ce vorbesc despre domni şi doamne, despre casele în care au locuit şi locurile lor de promenadă, despre moravuri, despre veselii şi tristeţi, într-un cuvânt despre viaţă, aşa cum înţelegeau s-o trăiască bucureştenii noştri", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Zonele amintite din Sectorul 1 se desfăşoară în proximitatea Bulevardului Kiseleff și a Căii Victoriei, artere de largă circulaţie ce constituie axe principale ale unui perimetru delimitat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", Grădina Cişmigiu și de Piaţa Dorobanţi.

Traseele marcate nu sunt altceva decât un ghid stradal, menit a îndruma paşii amatorilor de plimbare spre locurile frumoase din Bucureşti, spre privelişti şi case ce oglindesc prin poveşti viaţa celor ce au trăit aici şi au modelat chipul oraşului. Este vorba de itinerarii ale poveştilor Capitalei, altfel spus, de o incursiune pe parcursul unei zile sau preţ de câteva ceasuri, prin cele mai atrăgătoare cotloane ale memoriei Bucureştilor. Lista obiectivelor de pe fiecare traseu în parte este prezentată în secţiunea Harta pe site-ul www.bucurestiulintrozi.ro.

Compartimentul Imagine, Cultură, Presă și Informatică

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com