Data: 19.10.2010

Prioritate pentru viaţă! Testare gratuită a glicemiei și tensiunii arteriale pe străzile din Sectorul 1

          Campania de testare gratuită a glicemiei și tensiunii arteriale continuă pe străzile din Sectorul 1. Următoarele opriri ale ambulanței sociale vor avea loc:

          ·         miercuri, 20.10.2010, în Piaţa Domenii între orele 09:00-11:00;

          ·         joi, 21.10.2010, în intersecţia Şos. Chitila cu Bd. Laminorului între orele 09:00-11:00;

          ·         sâmbătă, 23.10.2010, în Parcul Bazilescu între orele 10:00-12:00;

          ·         duminică, 24.10.2010, în Piaţa V. Mărăcineanu între orele 10:00-12:00;

          ·         luni, 25.10.2010, în Piaţa Domenii între orele 09.00-11:00.

          Cea de-a doua etapă a programului de testare gratuită a glicemiei și de măsurare a tensiunii arteriale, inițiat de Sectorul 1 al Municipiului București, se desfășoară în perioada 09-25 octombrie 2010. Cu această ocazie, specialiștii din cadrul Complexului Multifuncțional „Caraiman" sunt alături de cetățenii Sectorului 1 pentru a le furniza gratuit acestora analize și investigații medicale gratuite pe străzile Sectorului 1.

          Prima etapă a programului de testare gratuită a glicemiei și de măsurare a tensiunii arteriale a avut loc în perioada 04-21 iunie 2010 când sute de persoane au apelat la serviciile ambulanței sociale pusă la dispoziția locuitorilor Sectorului 1 de administrația locală.

          Scopul acțiunii este acela de a informa publicul larg despre importanța deosebită a monitorizării nivelului glicemiei și a tensiunii arteriale, în condițiile în care hipertensiunea arterială afectează aproximativ un miliard de persoane pe plan mondial, iar studiile efectuate de instituțiile de specialitate arată faptul că în România există aproximativ 1.250.000 de persoane care suferă de diabet, 30% dintre acestea nefiind diagnosticate.

          Specialiștii în medicină estimează că, din cauza stilului de viață sedentar și a alimentației bogat calorice, numărul cazurilor de diabet va crește îngrijorător în următorii ani, fapt ce reclamă o intensificare a eforturilor de identificare și o creștere a gradului de conștientizare față de riscurile acestei boli.

          Sectorul 1 al Municipiului București oferă, prin Complexul Multifuncţional "Caraiman", o gamă largă de servicii medicale gratuite pentru bucureştenii cu venituri reduse din Sectorul 1 care au probleme de sănătate: consultaţii, tratamente şi analize medicale, servicii stomatologice, oftalmologice şi psihologice, servicii medicale gratuite la domiciliu pentru pensionari, pentru persoane cu handicap etc.

          „Complexul Medical „Caraiman" face parte din programul de creştere a calităţii vieţii şi a nivelului de sănătate pentru locuitorii Sectorului 1. Centrul medical este un element de bază al sistemului de asistenţă socială pe care l-am dezvoltat în Sectorul 1, pentru a veni în sprijinul persoanelor defavorizate", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

          Inaugurat la sfârşitul lunii aprilie 2008, Complexul Multifuncţional „Caraiman" este primul centru medical deschis în România de o autoritate locală, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Situat pe strada Caraiman nr. 33A, într-o clădire modernă, consolidată şi reabilitată, centrul medical deschis de Sectorul 1 al Municipiului București dispune de 16 cabinete, dotate cu aparatură de ultimă generaţie.

Compartimentul Imagine, Cultură, Presă și Informatică

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com