Data: 07.12.2010

Magazinele de vise, scoase în afara granițelor Sectorului 1

          Activitatea magazinelor de vise a fost scoasă în afara granițelor Sectorului 1. Marți, 07 decembrie 2010, începând cu ora 12:00, polițiștii comunitari și inspectorii Sectorului 1 au suspendat simultan activitatea a 13 astfel de magazine care se află pe raza Sectorului 1.

          "Este unica soluţie pe care am găsit-o atâta vreme cât guvernul actual este incapabil să rezolve problema aceasta pe fond. În nicio ţară din Europa drogurile uşoare nu se vând prin intermediul unor traficanţi, la liber. Ori, sistemul acesta trebuie stopat. Dacă guvernul este incapabil, noi am găsit o soluţie legală: comerțul cu etnobotanice se poate se poate face doar la 2 kilometri distanță față de o școală, spital, parcuri etc. Practic, prin distanța impusă, am eliminat orice posibilitate de a emite autorizaţie de funcţionare și am scos în afara granițelor Sectorului 1 acest tip de comerț", a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

          În urma hotărârii Consiliului Local, adoptată în unanimitate în ședința din 29 noiembrie 2010, produsele etnobotanice au fost scoase în afara granițelor Sectorului 1 întrucât magazinele care vând astfel de produse nu mai pot funcţiona la o distanţă mai mică de 2 kilometri de o unitate de învăţământ, spital, locuri de joacă pentru copii, parcuri etc.

          Agenții comunitari au lipit afişe prin care proprietarii au fost înștiințați că activitatea magazinelor a fost suspendată prin Hotărârea de Consiliu nr. 244/2010. Dacă vor funcționa fără autorizație de funcționare vor fi amendați și li se vor deschide dosare penale.

          Societățile comerciale închise de către Poliția Comunitară sunt:

- Aromatherapy - Str. George Enescu (Bd. Gheorghe Magheru nr. 9 - parc Eva
- Amsterdam Shop - Bd. Gheorghe Magheru nr. 24
- Spice Shop - The Bulldog - Str. Ion Câmpineanu nr. 21
- Amsterdam Shop - Str. Berzei nr. 71
- Spice Products Aromatherapy - Str. Berzei nr. 87
- Spice Dream - Bd. Gheorghe Duca nr. 3-11
- Myspice Shop - Calea Floreasca nr. 49 A
- Smart Shop - Calea Dorobanților nr. 89
- Spice Dream - Str. Jiului nr. 2-4
- Spice Dream - Șos. Chitilei nr. 89
- Fără firmă - Bd. Laminorului nr. 137

Compartimentul Imagine, Cultură, Presă și Informatică

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com

descarca Hcl. 244/2010