Data: 22.02.2011

Persoanele fără adăpost din Sectorul 1, găzduite în centre sociale

           Persoanele fără adăpost din Sectorul 1 se pot adăposti în aceste zile cu temperaturi extrem de scăzute în centrele sociale puse la dispoziţia acestora de către administraţia locală.
           Agenţii comunitari patrulează permanent în această perioadă pe străzile Sectorului 1 pentru a identifica persoanele fără adăpost care pot fi afectate de efectele gerului de afară, în condiţiile în care în următoarele nopţi temperaturile în Capitală vor coborî până la -10 grade Celsius.

Persoanele adulte vor fi trasportate la Complexul de Servicii Sociale Odăi (Şos. Odăi nr. 3-5), copiii vor fi duşi la Centrul de Plasament Pinocchio (Bd. Luptătorilor nr. 40), iar mamele cu copii vor fi găzduite în centrele maternale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1. În aceste centre, persoanele găzduite vor beneficia de hrană, igienă personală, precum şi de îngrijire medicală de specialitate.  

În plus, persoanele fără adăpost care nu realizează niciun venit şi care au domiciliul în Sectorul 1 sunt luate în evidenţa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi consiliate în vederea prevenirii excluziunii sociale.

Bucureştenii care identifică pe străzile Sectorului 1 persoane care au nevoie de adăpost pot suna 24 de ore din 24 la numărul de telefon 021/9540 sau de luni până vineri între orele 08:00-16:00 la numărul 021/222.98.44. În cel mai scurt timp, reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi ai Poliţiei Comunitare se vor deplasa la faţa locului şi vor lua măsurile care se impun.

Compartimentul Imagine, Cultură, Presă şi Informatică

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com