Data: 31.03.2011

Mai mult de o treime din contribuabilii Sectorului 1 își plătesc taxele online, din 2003

           Peste o treime din contribuabilii din Sectorul 1 folosesc sistemul electronic de plată a taxelor și impozitelor datorate bugetului local.
            În Sectorul 1, contribuabilii au la dispoziție, încă din anul 2003, două sisteme electronice de plată a impozitelor și taxelor locale: plata electronică prin internet banking și plata cu cardul bancar prin intermediul P.O.S. (situație în care comisionul este de 0,7% plătibil de către Sectorul 1 al Municipiului București).

În cazul sistemului electronic de plăți prin internet banking, pentru a putea vizualiza situaţia fiscală orice contribuabil trebuie să aibă alocate un nume de utilizator şi o parolă. Acestea pot fi obţinute completând o cerere cu datele personale care este disponibilă pe site-ul Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 1 (www.impozitelocale1.ro), la Secţiunea „Plata electronică/Înregistrare utilizator".

Această cerere, completată cu datele de identificare ale titularului de rol fiscal, la care se ataşează o copie a actului de identitate, procură sau împuternicire în cazul în care nu se prezintă titularul de rol fiscal, se depune la registratură. Documentul conţinând datele de acces în sistemul electronic va fi înmânat personal titularului de rol fiscal sau unui reprezentant legal al acestuia, la sediul instituției situat în str. Biserica Amzei nr. 21-23.

Pentru vizualizarea situaţiei fiscale trebuie accesat site-ul www.impozitelocale1.ro, la secţiunea „Plata electronică/Intrare în sistem". La apariția mesajului „Security Alert" contribuabilul trebuie să bifeze „Yes", după care în următoarea pagină să introducă numele de utilizator şi parola primite din partea Biroului Prelucrarea Automată a Datelor și Plăți Electronice, din cadrul Direcției Generale Impozite și Taxe Locale Sector 1.  

Pentru a putea achita obligaţiile fiscale datorate bugetului local prin intermediul internetului, contribuabilul trebuie să fie posesorul unui cont bancar curent şi al unui contract de internet banking la orice bancă din România şi apoi să efectueze următoarele operaţiuni:

 ·        să acceseze contul personal pentru a vizualiza obligaţiile de plată către bugetul local;

 ·        să efectueze un virament bancar, în lei, din contul său de internet banking în contul IBAN asociat tipului de impozit sau taxă de achitat.  Conturile IBAN asociate tuturor tipurilor de taxe şi impozite datorate bugetului local al Sectorului 1, pot fi identificate pe site-ul www.impozitelocale1.ro la Secțiunea "Lista conturi IBAN".

Pentru înregistrarea corectă în sistem a tranzacţiei este necesară menţionarea, în momentul efectuării plăţii din contul de Internet Banking, a următoarelor date suplimentare:

- pentru impozitul pe clădiri şi terenuri: numărul de rol fiscal, adresa clădirii sau terenului, menţiunea "plata prin internet";

- pentru impozit pe mijloace de transport: numărul de rol fiscal, seria de motor a mijlocului de transport, menţiunea "plata prin internet";

- pentru amenzi: numărul de rol fiscal, seria şi numărul procesului verbal, menţiunea "plata prin internet".

În cel mai scurt timp, Sectorul 1 al Municipiului București va adera la Sistemul Național Electronic de Plată online a taxelor și impozitelor (SNEP), găzduit la adresa http://www.ghiseul.ro/.

În plus, contribuabilii din Sectorul 1 își pot achita taxele și impozitele datorate bugetului local și prin ordin de plată, prin mandat poştal, cu numerar sau cu cardul.

Bucureștenii din Sectorul 1 care doresc să achite cu numerar, pot face plata la unul din sediile instituţiei situate în: Str. Biserica Amzei nr. 21-23; Calea Griviţei nr. 208-210; Str. Pajurei nr. 13; Șos. Bucureşti-Ploieşti nr. 9-13 (în incinta Sectorului 1 al Municipiului București); Str. G-ral Berthelot nr. 55.

Casieriile Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 1 îşi desfăşoară activitatea de lucru cu publicul luni, marţi, joi şi vineri între orele 8.30-16.30 şi miercuri în intervalul 8.30-18.30, cu excepția casieriei din Str. G-ral Berthelot nr. 55 care este deschisă de luni până vineri între orele 8.30-16.30.

Pentru plata cu cardul comisionul este zero, iar operaţiunea se poate face cu orice card - de debit sau credit - emis de către orice bancă. Plata se poate face total sau parţial, la fel ca în cazul în care se plăteşte cu numerar şi nu se percepe comision suplimentar la efectuarea tranzacţiei. Pe lângă taxe şi impozite, cetăţenii îşi pot plăti şi amenzile contravenţionale, doar pe baza datelor din procesul verbal.

Compartimentul Imagine, Cultură, Presă și Informatică

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com