Data: 18.04.2011

Pieţele din Sectorul 1 vă aşteaptă cu produse proaspete de Paşte

           Sectorul 1 al Municipiului București veghează ca pe masa locuitorilor din această zonă administrativă să ajungă de Paşte numai produse proaspete. Agenții Poliției Locale intensifică controalele la comercianţii din Sectorul 1, în special la cei care comercializează carne de miel şi ouă.

           Astfel, în perioada 20-23 aprilie, Poliția Locală organizează ample acțiuni de control a producătorilor particulari și a magazinelor agroalimentare din piețele: 1 Mai, Haralambie Botescu (fostă Matache), Amzei, Domenii, 16 Februarie și din zonele adiacente acestora.

           Pentru ca toţi bucureştenii care se aprovizionează din pieţele Sectorului 1 să consume numai produse sigure şi de calitate, certificatele de producător ale comercianţilor, certificatele de constatator (de conformitate) privind calitatea produselor, certificatul de sănătate al vânzătorului, prețurile expuse spre comercializare și cântarele folosite sunt controlate de către agenții locali. În cazul în care vor fi constatate nereguli, vor fi aplicate pe loc sancțiuni contravenționale, iar după caz, produsele vor fi confiscate.

           "Îi asigur pe bucureşteni că, şi cu ocazia Sărbătorii Învierii Domnului, în pieţele Sectorului 1 vor putea găsi numai produse de calitate, atent verificate în prealabil de către inspectorii noştri. Prin amplul program de modernizare a pieţelor din Sectorul 1 pe care l-am derulat în ultimii ani, am creat condiţii civilizate producătorilor de a-şi desface marfa. Fie că este vorba de Piaţa Matache, fie că este vorba de Piaţa 1 Mai, pieţele din Sectorul 1 au devenit adevărate centre comerciale cu respect pentru cetăţeni şi pentru banul public. De aceea, îi invit pe bucureşteni să-şi facă cu încredere cumpărăturile din pieţele Sectorului 1", a declarat Primarul Andrei Chiliman.

           În plus, echipajele Poliției Locale vor identifica comercianți ambulanți care își desfășoară activitatea în alte locuri decât cele autorizate sau fără autorizație în acest sens și vor depista persoanele care oferă spre vânzare bunuri a căror proveniență nu o pot dovedi.

           Vor fi controlate punctual locurile în care există date sau suspiciuni privind nereguli referitoare la comercializarea produselor și va fi asigurat climatul de ordine și siguranță publică în piețele din sector, cât și în vecinătatea acestora.

Compartimentul Imagine, Cultură, Presă și Informatică

Tel. fix: 021/222.36.24

Tel. mobil: 0721.410.350 - Cristina Dumbravă

E-mail: presa.primaria1@gmail.com